„Semnătura mobilă” este un serviciu inovator, care permite autentificarea în spaţiul virtual pentru probarea identităţii cu ajutorul telefonului mobil.
Cu „Semnătura mobilă” cetăţenii vor putea semna acte la distanţă, rapoarte, declaraţii către instituţii sau cereri online. La fel, cetăţenii vor putea accesa servicii electronice atât publice, cât şi private.
“Guvernul a făcut încă un pas pentru a fi mai aproape de cetăţeni şi pentru a le simplifica viaţa. Semnătura mobilă vine să aducă oamenilor confort, operativitate şi siguranţă”, a declarat primul ministru Vlad Filat.
„Fiecare dintre noi, cel puţin o dată pe lună semnează acte şi solicită copii de documente. Autorităţile trebuie să se racordeze noilor rigori, să fie pregătite să facă faţă cererilor de documente electronice. Legea spune clar că instituţiile statului sunt obligate să accepte acte semnate digital. Documentul electronic are aceleaşi efect juridic ca şi documentul pe suport de hârtie, autentificat cu semnătură olografă. În secolul digital interacţiunea dintre autorităţi şi cetăţeni poate avea loc cu succes în spaţiul virtual. În acest fel, scăpăm de corupţie, câştigăm timp şi devenim eficienţi”, a menţionat premierul.
Directoarea executivă a Centrului de Guvernare Electronică, Stela Mocan, a precizat că „Semnătura mobilă” va putea fi folosită de oriunde şi oricând, de pe telefonul mobil. Acest serviciu nu este unul obligatoriu, ci o alternativă la probarea identităţii cetăţenilor, aşa cum serviciile publice electronice sunt o alternativă pentru serviciile publice clasice, la ghişeu. Oricine va avea nevoie, de exemplu, de un act de stare civilă, de copia unui act oficial sau de indemnizaţii le va putea solicita online, utilizând „Semnătura mobilă”.
Până la sfârşitul anului 2012, „Semnătura mobilă” va fi oferită gratuit de către operatorii de telefonie mobilă. Pe viitor, preţul serviciului va fi unul accesibil pentru cetăţeni.
Pentru obţinerea „Semnăturii mobile” cetăţenii se vor deplasa la reprezentanţele operatorilor de telefonie mobilă. Procedura de achiziţie este simplă şi rapidă. Abonaţii vor completa o cerere şi vor primi imediat o cartela SIM specială care include semnătura mobilă şi un PIN cod unic. De asemenea, la momentul înscrierii, fiecare cetăţean va putea alege un plan tarifar şi un tip de abonament.
“Moldcell a iniţiat discuţii la nivel national, privind implementarea Semnăturii mobile în Moldova acum un an, deoarece în grupul nostru internaţional TeliaSonera avem deja 4 implementări de succes. Ceea ce părea un vis, astăzi a devenit realitate şi sunt mândru că Moldcell a contribuit la această mare schimbare în Moldova.
Spre deosebire de alte ţări, unde Semnătura mobilă a fost dictată de sectorul bancar, în Moldova lansarea acestui serviciu este realizată prin parteneriat dintre Guvern şi sectorul privat. Apreciem înalt această colaborare care denotă existenţa unei guvernări deschise şi transparente.
Moldcell încurajează implementarea acestei iniţiative la nivel global şi este membru activ al direcţiei Mobile Identity Stream în cadrul GSMA (Asociaţia internaţională a operatorilor de telefonie mobilă).
Suntem bucuroşi să împărtăşim experienţa acumulată şi cu alte ţări, astfel, transformând Moldova într-un bun exemplu de lider în inovaţii”, a declarat Barkin Secen, Director General Moldcell.
“Acum telefonul mobil devine un dispozitiv de semnătură autentică, ce are deplină putere juridică, fapt care permite celor peste două milioane de clienţi Orange, indiferent de tipul şi modelul telefonului pe care-l deţin, să beneficieze de accesul la serviciile electronice. Activarea acestui serviciu va putea fi făcută în toate magazinele Orange, la solicitarea clienţilor.
În procesul de lansare a semnăturii mobile ne-am bucurat de implicarea şi suportul plenar al experţilor Grupului Orange din domeniul aplicaţiilor pe SIM. Împreună, am finisat temelia unei construcţii grandioase.
Semnătura mobilă deschide perspectiva de a dezvolta noi servicii electronice – atât publice, cât şi comerciale. Şi suntem convinşi că lansarea semnăturii mobile va schimba viaţa de zi cu zi a fiecărui locuitor al Republicii Moldova”, a declarat Liudmila Climoc, Director General ORANGE Moldova.
Potrivit legii nr. 264 din 15 iulie 2004 cu privire la documentul electronic şi semnătura digitală, documentele în format electronic se echivalează cu documentele pe hârtie semnate olograf.
Pentru obţinerea dreptului de semnătură digitală prin intermediul telefonului mobil vor fi folosite certificate eliberate de Centrul de telecomunicaţii speciale, iar dreptul de înregistrare a utilizatorilor va fi dat operatorilor de telefonie mobilă.
“Certificatul cheilor publice utilizat pentru serviciul Semnătura Mobilă este eliberat de Î.S. „Centrul de telecomunicaţii speciale”. Fiecare posesor al semnăturii mobile poate fi sigur de faptul că aceasta va oferi un grad sporit de securitate a operaţiunilor executate, integritatea datelor, rapiditatea procesării, confidenţialitate, nonrepudiere.
Semnătura mobilă nu este altceva decît semnătura digitală emisă în mod tradiţional de Centrul de telecomunicaţii speciale şi are acelaşi efect juridic ca şi documentul pe suport de hîrtie semnat cu semnătură olografă. Constatăm cu bucurie, că această oportunitate oferită cetăţenilor, va spori nivelul de uzualitate a semnăturii digitale, care va deveni, în curînd, un lucru obişnuit pentru majoritatea dintre noi, şi nu unul complicat de înţeles.”, a declarat Serghei Popovici, Directorul general al Î.S. „Centrul de telecomunicaţii speciale”.
În luna februarie, 2012, operatorii de telefonie mobilă din Republica Moldova au semnat Acordul privind aplicarea serviciului de identitate electronică mobilă – Mobile e-ID. Pentru început, serviciul este lansat cu operatorii Moldcell şi Orange.
Lansarea serviciului “Semnătura mobilă” este una dintre priorităţile Guvernului pentru anul 2012. Recent Centrul de Guvernare Electronică a lansat un nou serviciu public electronic „e-Cazier”, iar până la finele anului curent urmând să fie lansate alte servicii, cum ar fi online-licenţa, raportarea electronică la Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi aplicarea online pentru acte în domeniul construcţiei.
Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.egov.md şi pe portalul www.servicii.gov.md.
Sursa: REALITATEA.NET
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu