O elevă a fost suspendată de la școală pentru că a REFUZAT să poarte CIP

Un district şcolar din San Antonio a decis la începutul acestui an şcolar să doteze toţi elevii cu un ecuson cu cip RFID. Ecusonul este dotat cu un cod de bare asociat numărului de identificare socială a fiecărui elev, iar cipul RFID monitorizează deplasarea elevilor în campusul şcolar din momentul în care aceştia sosesc până la plecare, scrie descopera.ro.

Cipurile RFID a devenit un element obişnuit în această eră electronică – fiind inserate în paşapoarte, legitimaţii şi în cardurile de credit. În timp, experţii se aşteaptă ca aceste cipuri să ia locul codurilor de bare de pe produsele din comerţ. În SUA, şcolile au început să adopte la rândul lor această tehnologie.

Andrea Hernandez, eleva care a refuzat să poarte ecusonul dotat cu cip, a fost anunţată de oficialii Northside Independent School District că nu va putea să continue să studieze la Liceul John Jay decât dacă va accepta să poarte ecusonul în jurul gâtului. Fata refuză să poarte ecusonul din motive de religie şi de intimitate. Oficialii districtului şcolar au anunţat că eleva va trebui să aleagă, începând de luni, alt liceu dintr-un district în care nu sunt folosite aceste cipuri. Momentan, decizia districtului şcolar a fost suspendată temporar de un judecător din Texas în urma deschiderii unui proces pe această temă de Institutul Rutherford.

sursa: REALITATEA.NET 

Miting pentru PACE în Palestina ! În București, Vineri 23.11.2012 între orele 14-16 în Piața Unirii (ambasada Israelului)

Susțiem și semnăm  Mesajul de Pace al comunității creștine din Palestina.

Peste o sută de lideri ai comunității creștine din Țara Sfântă au semnat următoarea scrisoare către țările europene, solicitând sprijinul pentru aderarea Palestinei la ONU.

Palestina, Țara Sfântă este patria noastră. Rădăcinile noastre aici se întind pe secole. Noi, creștinii palestinieni suntem descendenti ai primilor creștini. Suntem, de asemenea, o componentă organică și integrantă a poporului palestinian. Și la fel ca fraților și surorilor noștri palestinieni musulmani, ne-au fost refuzate drepturile noastre naționale și umane pentru aproape un secol.

Am îndurat deposedarea și exilul forțat încă din 1948, atunci când două treimi din creștinii palestinieni au fost expulzați cu forța din casele lor în Țara Sfântă. Prezența noastră în țara noastră Sfântă a fost pusă sub amenințare de atunci, sufocată de un zid șerpuitor, care a devorat țara noastră și a lipsit de speranță și pace congregațiile noastre în țara care a fost binecuvântată cu nașterea Prințului Păcii. Noi am perseverat, prin 64 de ani de exil și 45 de ani de ocupatie, ținandu-se de mesajul Lui de pace. Noi, creștinii palestinieni spunem că AJUNGE ! Mesajul nostru este simplu: pentru a obține pacea, lumea trebuie să spună, de asemenea, că AJUNGE cu  ocupația și degradarea demnității umane.

Ca lideri ai comunității creștine din Palestina, suntem îndreptățiți să căutăm o pace justă care să ducă la reconciliere și realizarea drepturilor naturale ale poporului nostru. Status quo-ul actual este de neconceput. Pe de o parte, există un popor sub ocupație și pe de altă parte, o putere ocupantă beligerantă care lucrează neobosit să ne distanțeze de pacea pe care o căutăm și pentru care ne rugăm. Noi, creștinii avem datoria de a ne confrunta cu opresiunea. În documentul nostru Kairos, noi, creștinii palestinieni declarăm că ocupația israeliană a pământului palestinian este un păcat împotriva lui Dumnezeu și a umanității, pentru că îi privează palestinieni de drepturile lor fundamentale ale omului, dăruite de Dumnezeu.

Încetarea ocupației israeliene este singura cale pentru palestinieni, creștini și musulmani, de a se bucura de o viață de prosperitate și progres. De asemenea, este cea mai sigură modalitate de a asigura prezența continuă a creștinătății în țara noastră Sfântă. Acesta este modul de a păstra istoria noastră și de a ajuta la demolarea zidului ocupației –  care a deconectat Ierusalimul de Betleem, pentru prima dată de la nașterea creștinismului.

Noi, liderii palestinieni creștini, ca parte din oamenii indigeni din Țara Sfântă și descendenti ai primilor creștini, am asistat la tot felul de schimbări pe acest pământ, de-a lungul secolelor. Noi am suferit pierderi și ne-am dus crucea în toți acești ani. Ocupația, opresiunea, exilul și apartheidul, au făcut pentru noi din fiecare zi, o Vineri a Patimilor. Sperăm că acțiunile și rugăciunile voastre, împreună cu ale noastre, ne vor ajuta sa ne apropiem de ziua învierii noastre ca o națiune liberă.

Noi credem inițiativa Organizației pentru Eliberarea Palestinei de a consolida statutul Palestinei în Organizația Națiunilor Unite de pe poziția unui stat Observator este un pas pozitiv, colectiv, și moral, care ne va duce mai aproape de libertate. Acesta este un pas în direcția corectă pentru cauza unei păci juste în regiune. Susținem pe deplin această miză, așa cum am susținut cererea Palestinei pentru ca aceasta să devină membru cu drepturi depline al Organizației Națiunilor Unite cu un an în urmă. De aceea solicităm guvernelor europene să aprobe deplin năzuința palestinienilor pentru libertate și independență.

Comunitatea internațională și, în special Europa, au o responsabilitate istorică față de drepturile palestinienilor. Europa are o lungă istorie în susținerea valorilor  păcii și drepturilor omului. Acum, Europa poate reflecta această poziție principială, ajutând Palestina. Facem apel la voi pentru a sprijini efortul nostru de a exercita o pace reală prin alinierea pozițiilor și acțiunilor europene cu dreptul internațional și rezoluțiile ONU și sprijinirea solicitării Palestinei la ONU. Din Țara Sfântă, facem apel la dumneavoastră să faceți acest pas colectiv,  aducător de liniște, pace și eliberare, astfel încât cântul nostru de Aleluia să devină în scurt timp o celebrare a unei păci în care trăim și nu o dorință pentru o realitate de care suntem pe nedrept lipsiți.

Semnatari:

1) Patriarch Emeritus Michael Sabbah, Occupied Jerusalem.
2) Archbishop Atallah Hanna, Greek Orthodox Patriarchate, Occupied Jerusalem. 
3) Monsignor Rafik Khoury, Latin Patriarchate Seminary. 
4) Dr. Zoughbi Zoughbi – Director of Wi’am Center, Bethlehem.
5) Vera Baboun, Bethlehem Municipality, Bethlehem. 
6) Hind Khoury, Vice President of Sabeel Ecumenical Liberation Theology Center
and Ambassador, Occupied Jerusalem.
7) Fr. Faysal Hijazeen – General Director the Christian Schools in Palestine
8) Sami El-Yousef – Regional Director for Palestine and Israel, Pontifical
Mission for Palestine, Occupied Jerusalem. 
9) Reverend Alex Awad, Pastor of the East Jerusalem Baptist Church and Dean of
Students at Bethlehem Bible College, Occupied Jerusalem / Bethlehem. 
10)Fr. Aziz Halaweh – Parish Priest of Taybeh
11)Claudette Habash, General Secretary of CARITAS – Jerusalem, Occupied Jerusalem.
12)Mira Rizek – National Secretary General of YWCA Palestine, Occupied Jerusalem. 
13)Hanna Siniora, Head of the European – Palestinian Chamber of Commerce, Occupied
Jerusalem.
14)Nabil Mushahwar, Head of the Palestine Bar Association, Occupied Jerusalem. 
15)Afif Safieh – Ambassador, Occupied Jerusalem. 
16)Fr. Jamal Khader – Dean of Arts, Bethlehem University. 
17)Fouad Kokali – Member of Parliament, Beit Sahour. 
18)Rifa’at Kassis, Kairos Palestine General Coordinator, Beit Sahour.
19)Yacoub El-Yousef – President of the Arab Orthodox Club, Occupied Jerusalem. 
20)Dr. Bernard Sabella, University Professor and Member of Parliament, Occupied
Jerusalem. 
21)Fr. Ibrahim Shomali – Parish Priest of Beit Jala.
22)Dr. Elias Iseed – Head of the Arab Orthodox Society, Beit Sahour. 
23)Khader Abuabara – Head of the Arab Orthodox Club, Beit Jala. 
24)Dr. Na’el Salman – Mayor of Beit Jala 
25)Fr. Johnny Abukhalil, Parish Priest of Nablus. 
26)Hanna Karkar, St. Jacob’s Orthodox Cathedral Board of Trustees, Occupied Jerusalem. 
27)Antonian Society, Bethlehem.
28)Hani Hayek, Mayor of Beit Sahour. 
29)Ibrahim Matar, President of National Christian Association, Occupied Jerusalem.
30)Ramzi Zananiri, Executive Director of Near East Council of Churches, Occupied
Jerusalem. 
31)Samia Khoury, Civil Society Activist, Occupied Jerusalem
32)Fayez Saqqa – Member of Parliament, Bethlehem. 
33)Hanna Amira, Member of the PLO Executive Committee, Occupied Jerusalem.
34)Nader Abu Amsha, Director YMCA, Occupied Jerusalem. 
35)Dr. Kholoud Daibes, Member of the Church of the Nativity Rehabilitation
Committee, Bethlehem and former minister. 
36)Tony Khashram, Businessman, Occupied Jerusalem.
37)Ziad Bandak, Adviser to the President, Bethlehem.
38)Fr. Raed Sahlia, Parish Priest of the Holy Family Church, Ramallah.
39)Lena Saleh, Educator, Occupied Jerusalem. 
40)Edmond Shehadeh, General Director of the Bethlehem Arab Society for
Rehabilitation, Beit Jala. 
41)Simon Kouba, Engineer and Community Activist, Occupied Jerusalem. 
42)Xavier Abu Eid, Adviser to the PLO Negotiations Team and honorary Member of the
Papal Scout Troup, Beit Jala. 
43)Kamal Boullata, Artist and Art Historian, Occupied Jerusalem. 
44)Salim Hodali – Head of Diaspora Section – Bank of Palestine, Beit Jala. 
45)Francis Tams, Civil Society Activist, Occupied Jerusalem. 
46)Pauline Nunu, Spokesman for the Ecumenical Accompaniment Program in Palestine and
Israel, Occupied Jerusalem.
47)Fr. Hanna Salem, Vice Director of the Latin Patriarchate Seminary, Beit Jala. 
48)Yusef Daher, Jerusalem Inter Church Center, Occupied Jerusalem. 
49)Manuel Hassasian, Ambassador, Occupied Jerusalem. 
50)Dr. Samir Hazboun, President of the Bethlehem Chamber of Commerce, Bethlehem.
51)Elie Shehadeh, Palestinian National Initiative, Bethlehem. 
52)Antoine Nesnas, Community Activist, Occupied Jerusalem.
53)George Lama, Center for Cultural Heritage Preservation, Bethlehem.
54)Honey Thalgieh, Captain of the Palestine National Women’ Football Team,
Bethlehem. 
55)Renee Bahu, Retired Teacher, Ramallah. 
56)Kamal Daibes, Member of Ramallah Municipal Council, Ramallah. 
57)Albert Hani, Head of Papal Scouts Group, Beit Jala. 
58)Saint Vincent de Paul Society, Beit Jala.
59)Fr. Iyad Twal, Parish priest of Beit Sahour, Beit Sahour. 
60)Dr. Muna Mushahwar, Arab Orthodox Club, Occupied Jerusalem.
61)Fr. Johnny Bahbah, Latin Patriarchate Seminary, Beit Jala. 
62)Fr. Emcula Sema’an, Greek Orthodox Patriarchate, Beit Jala.
63)Diana Safieh, Dame of the Holy Sepulcher, Occupied Jerusalem. 
64)Dr. Suleiman Abu Dayyeh, Head of Palestine Desk – Friedrich Naumann Foundation
for Liberty, Occupied Jerusalem. 
65)Sister Hala George, Occupied Jerusalem.
66)Hania Persekian, Arab Orthodox Club, Occupied Jerusalem. 
67)Issa Kassasieh, Arab Studies Society – Orient House and member of the Arab
Orthodox Club, Occupied Jerusalem. 
68)George Bahu, University Lecturer, Ramallah. 
69)Diana Mushahwar, The Four Homes of Mercy, Occupied Jerusalem.
70)Fr. Yousef Hodali, Greek Orthodox Patriarchate, Beit Jala. 
71)Tony Salman, National Christian Coalition, Occupied Jerusalem.
72)Antony Habash, Regional Director – Holy Land Christian Ecumenical Foundation,
Bethlehem.
73)Nidal Abuzuluf, Manager of Joint Advocacy Initiative – YMCA, Beit Sahour.
74)Mireille Ghnem, President of YWCA Jerusalem, Occupied Jerusalem. 
75)Mazin Qumsieh, Professor Bethlehem University, Beit Sahour. 
76)Vivien Sansour, writer and photographer, Beit Jala.
77)Yasmine Khoury, Kairos Palestine, Bethlehem.
78)Michel Awad, Executive Director SIRAJ Center, Beit Sahour
79)Anton Hanna Siniora, The National Christian Association, Occupied Jerusalem. 
80)Maher Sahlieh, Palestine Scouts Association, Occupied Jerusalem. 
81)Usama Zoughbi, Civil Society Activist, Bethlehem.
82)Ramzi Sansour, Assistant Professor and Consultant, Bethlehem.
83)Ghassan Daoud, Head of the Association of Orthodox Housing Project, Beit Sahour. 
84)Fr. Boulos Alam, Greek Orthodox Patriarchate, Beit Jala. 
85)Near East Council of Churches – Jerusalem, Occupied Jerusalem. 
86)Issa Kassis, CEO Palestine Mortgage & Housing Corporation, Ramallah.
87)Arab Orthodox Club – Bethlehem, Bethlehem.
88)Fr. George Shahwan, Greek Orthodox Patriarchate, Beit Jala. 
89)Dr. Varsen Aghabakian, Development Consultant – Occupied Jerusalem. 
90)Haifa Baramki, Vice President – YWCA Palestine, Ramallah.
91)Raed Abed Rabboh, Public Relations Director at Applied Research Institute
Jerusalem (ARIJ) and Member Mar Mansour Christian Association, Beit Jala.
92)Issam Moghannam, Head of the Holy Family Scout Troup, Ramallah. 
93)Wassef Daher, Head of Board YMCA – Palestine, Occupied Jerusalem.
94)Dr. Aghlab Khoury, President of the Arab Orthodox Club, Beit Sahour.
95)George Rishmawi, Head of SIRAJ Center and Alternative Tourism Group, Beit Sahour. 
96)Mouhib Awad, Member of Parliament, Ramallah. 
97)Fr. Louis Hazboun, Parish Priest of Bir Zeit, Bir Zeit.
98)Andre Batarseh, Secretary General of YMCA, Occupied Jerusalem. 
99)Nizar Habash, Journalist and former head of Holy Family Scout Troup, Ramallah. 
100) Nora Karmi, Kairos Palestine, Occupied Jerusalem.

This letter has also been endorsed by a large number of Priests, Reverends and other
community leaders in Europe.

sursa memoriului în limba engleză: AICI

Vă invităm să semnați și voi acest memoriu pentru PACE în Palestina și să participați la mitingul de depunere al memoriului la Ambasada Israelului din București. LISTA DE SUSȚINĂTORI RĂMÂNE DESCHISĂ:

Semnatari din România:

101. Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor și Refugiaților – președinte Ene Viorel

102. Asociația Adevăr și Dreptate – av. Rapcea Mihai

Nu implanturilor biopolitice!

de Angela Anghel

Giorgio Agamben este profesor de filozofie la Universitatea din Veneţia şi la Colegiul Internaţional de Filozofie din Paris. În 2006, a primit premiul european Charles Veillon pentru eseistică. Lucrările şi conferinţele sale ating teme de actualitate cum ar fi conflictele sociale, politica mondială şi evenimentele din 11 septembrie 2001. 

Ideile sale fac frecvente trimiteri la conceptul de biopolitică, lansat de Michel Foucault în 1974. Aceasta reprezintă o formă de exercitare a puterii nu doar asupra  teritoriilor sau ideilor, ci şi asupra vieţii oamenilor, şi mai ales asupra trupurilor lor. El arată că acest mod de exercitare a puterii (numit bio-putere) s-a impus treptat de-a lungul istoriei, mai ales cu ocazia unor perioade de criză, cum ar fi epidemiile. 

Urmărind aceeaşi ordine de idei şi pornind de la evenimentele din septembrie 2001, Giorgio Agamben investighează în lucrarea „Starea de urgenţă” (State of Exception), publicată în 2005, rădăcinile istorice şi filozofice, ca şi periculoasele consecinţe ale creşterii puterii guvernamentale sau prezidenţiale în caz de criză majoră. El atrage atenţia îndeosebi asupra  pericolului prelungirii pe termen nelimitat a unor astfel de situaţii de criză, tendinţă pe care preşedintele american George Bush o manifestă în mod evident. 

„Al treilea Reich în întregime  a fost o stare de urgenţă care a durat 12 ani,” scrie el în cartea Starea de urgenţă. „În acest sens, totalitarismul modern poate fi definit ca instaurarea, sub pretextul stării de urgenţă, a unui război civil legal, care are ca scop eliminarea fizică nu doar a adversarilor politici, ci a unor categorii întregi de cetăţeni incomozi, care din diverse motive nu mai pot fi integraţi în sistem. Puterea dobândită cu ajutorul declarării stării de urgenţă plasează guvernul sau doar o anumită fracţiune a lui, într-o poziţie de putere absolută, ce poate opera mai presus de lege.”

Giorgio Agamben a luat o poziţie tranşantă şi în ceea ce priveşte colectarea şi centralizarea de date biometrice sau implantarea de cipuri. În 2004, el a refuzat să ţină un curs la o universitate din SUA, din cauza introducerii obligativităţii de a fi amprentaţi şi a li se scana retina, tuturor celor care doresc să intre pe teritoriul american. Într-o scrisoare deschisă, el şi-a motivat refuzul, invitându-i şi pe alţi intelectuali europeni să îi urmeze exemplul, în semn de protest faţă de acest abuz de autoritate. Iată ce scria el : 

„Nu mai există nicio umbră de îndoială, celor care vor vrea de acum încolo să intre în SUA cu acte în regulă li se va face dosar, li se vor lua amprentele digitale şi li se va scana retina. Personal, nu am nici cea mai mică intenţie să mă supun unor asemenea proceduri şi de aceea am anulat cursul pe care trebuia să îl ţin în luna martie la Universitatea din New York.  

Aş vrea să explic motivele care m-au făcut să iau această decizie, în ciuda simpatiei pe care o nutresc de mulţi ani faţă de colegii şi studenţii mei americani. Consider că această decizie este în acelaşi timp necesară şi fără drept de apel şi îmi doresc foarte mult ca exemplul meu să fie urmat de cât mai mulţi profesori şi intelectuali europeni.  

Nu este vorba doar de o reacţie organică de respingere a unei proceduri care a fost multă vreme impusă doar infractorilor. Dacă nu ar fi fost vorba decât despre aceasta, aş fi putut accepta să mă supun acestui tratament umilitor, la fel ca mulţi alţii. Dar nu acesta este esenţialul. Problema depăşeşte limitele unei sensibilităţi personale, este legată de statutul juridico-politic, sau şi mai bine spus bio-politic, al cetăţenilor ţărilor pretins democratice în care trăim. 

De mai mulţi ani, se fac mari eforturi de a ne convinge să acceptăm, ca fiind dimensiuni normale şi umane ale vieţii noastre, practici de control care au fost din totdeauna considerate ca fiind inumane şi extreme. 

Controlul exercitat de către Stat asupra indivizilor cu ajutorul unor dispozitive tehnologice precum cărţile de credit, camerele de supraveghere sau telefoanele mobile a atins limite care înainte nici nu puteau fi imaginate. Acest lucru nu mai poate fi ignorat.

Anumite praguri în ceea ce priveşte controlul şi manipularea nu vor putea fi depăşite fără riscul de a pătrunde într-o nouă eră biopolitică, fără a face un pas crucial către ceea ce Michel Foucault numea „animalizarea progresivă a omului”, instrumentată prin tehnologii din ce în ce mai sofisticate. 

Bazele de date cu amprente digitale şi amprente ale retinei, implanturile subcutanate ca şi alte practici de acelaşi gen  sunt elemente care contribuie la definirea acestui prag. Motivele de securitate care sunt invocate pentru a le justifica nu trebuie să ne impresioneze, nu au nicio legătură cu subiectul. Istoria ne învaţă că practicile aplicate mai întâi străinilor, au fost mai apoi aplicate şi cetăţenilor ţărilor respective.

Este în joc aici chiar relaţia biopolitică normală între cetăţean şi stat. Această relaţie nu mai are nimic de-a face cu participarea liberă şi activă la sfera publică, ci priveşte înscrierea şi îndosarierea numerică a datelor celor mai intime şi mai puţin comunicabile, mă refer aici în principal la cele ce ţin de viaţa biologică a trupului uman. 

Astfel că dispozitivelor mediatice care controlează şi manipulează cuvântul, li se adaugă dispozitive tehnologice, care înscriu şi supraveghează însăşi viaţa. Între aceste două extreme, cea a cuvântului fără trup şi cea a trupului fără cuvânt, spaţiul a ceea ce altădată se numea politică este astăzi tot mai redus. 

Astfel că, aplicând cetăţeanului, sau mai corect spus fiinţei umane ca atare, tehnologii şi dispozitive inventate pentru a ne proteja de clasele (sociale) periculoase, Statele care ar trebui să constituie trupul în care se manifestă viaţa politică, fac din acesta suspectul prin excelenţă, până la punctul că omenirea însăşi devine în întregime o clasă periculoasă.

Acum câţiva ani, scriam că paradigma politică a Occidentului nu mai este oraşul, ci câmpul de concentrare şi că am trecut de la Atena la Auschwitz. Credeam la acea vreme că este doar o metaforă filozofică şi nu o afirmaţie istorică. Marcarea oamenilor era la Auschwitz modalitatea normală şi cea mai economică de a reglementa înregistrarea şi evidenţa celor deportaţi în lagărele de concentrare. Implantul sau marcarea biopolitică prin înregistrare datelor biometrice care ne sunt impuse acum pentru a pătrunde pe teritoriul american ar putea fi foarte bine semnul, care anticipează că în curând ni se va cere să acceptăm aceasta ca o modalitate curentă de evidenţă a cetăţenilor. De aceea trebuie să ne opunem unei asemenea practici.”

Sursa: yogaesoteric

Un scuipat pe memoria tatălui său: Dinu C. Giurescu - argat de lux pe moșia turnătorului „Felix” Voiculescu

„Este adevărat, candidez în sectorul 4, din partea Partidului Conservator, la Camera Deputaților”. Rostite de gura oricărui alt român, aceste cuvinte seci ar fi avut șanse mari să treacă neobservate. În definitiv, ele nu descriu decât un banal „aranjament” politic. Din păcate, mai ales pentru el, cel care se laudă astfel, este reputatul istoric Dinu C. Giurescu, profesor universitar și membru al Academiei Române. Înalte ranguri intelectuale care pălesc, însă, atunci când sunt puse în balanță cu trecutul familiei sale. Un trecut dramatic care, în mod normal, ar fi trebuit să-i interzică o asemenea alianță împotriva firii. Reprezentant al unei celebre „dinastii” de savanți români, noul candidat al conservatorilor este fiul istoricului Constantin C. Giurescu, fost deținut politic trimis în cumplitele pușcării comuniste de una și aceeași Securitatea pe care, în tinerețea sa, Dan „Felix” Voiculescu a slujit-o plin de abnegație, din calitatea sa de „turnător” omologat oficial printr-o decizie a justiției. Intrat în cursa electorală, „Felix” încearcă acum să-și „coafeze” șifonata lui imagine publică, agățându-și la butonieră niște „floricele” care să-i parfumeze, cumva, duhoarea pestilențială care-l însoțește peste tot. Iar una dintre acestea este chiar Dinu C. Giurăscu, reprezentant al unei celebre „dinastii” de savanți români. Uitând parcă cine este și mai ales din ce familie provine, conu Dinu, ajuns la venerabila vârstă de 85 de ani, a ales, de bună voie să devină un argat de lux angajat pe moșia turnătorului. Dar despre ce este vorba? De curând, Dan Voiculescu, a anunțat că va candida, din nou, la un post în Parlamentul pe care abia l-a părăsit, dând bir cu fugiții de frica unui proces. Acum, în calitatea sa de președintele fondator al Partidului Conservator „Felix” Voiculescu și-a anunțat intenția de a candida, la alegerile legislative din 9 decembrie, în sectorul 4, pe tarlaua administrată, în numele său, de Cristian Popescu cel care-și mai zice și „Piedone”. Iar pentru ca alegătorii de acolo să nu se uite cruciș la el, candidatul „Felix” a hotărât că nu i-ar strica să vină însoțit ne niște personalități cu un trecut cât mai credibil. Conform unor surse din cadrul USL Voiculescu i-a contactat inițial pe istoricul Dinu C. Giurescu și pe prozatorul Augustin Buzura, cărora le-a propus să candideze pentru Camera Deputaților, în sectorul 4, în două colegii incluse în cel în care el însuși candidează pentru un loc în Senat. Conform acelorași surse citate de presă , Augustin Buzura nu a dat încă un răspuns la această solicitare. În schimb, Dinu C. Giurescu a acceptat fără să stea prea mult pe gânduri. Ne mai amintim, poate că la precedentele alegeri, Ecaterina Andronescu, pe vremea aceea rector al Politehnicii București, ne-a zâmbit galeș de pe afișele electorale care anunțau că este „Garantată de Vanghelie”. Acum, nu este exclus ca pe noile afișe, distincția academică a figurii lui Dinu C.Giurăscu să ne zâmbească boierește, „garantată” de agresivul „Piedone”. Acela va fi momentul în care tatăl său se va răsuci probabil în mormânt, scârbit de opțiunea politică a fiului care a ales astfel să scuipe pe memoria unor ani lungi petrecuți în pușcăriile politice comuniste.
Sub pulpana largă a Securității
După cum bine știm, justiția a decis, printr-o sentință definitivă, că Dan Voiculescu a turnat la Securitatea care i-a dat numele de cod „Felix”. Este vorba despre una și aceeași Securitate care, în anul 1950, l-a aruncat în pușcărie pe Constantin C. Giurescu, tatăl lui Dinu C.Giurăscu. Istoria recentă a culturii românești reține că, născut în anul 1901, fiu al istoricului Constantin I. Giurescu, tatăl actualului coleg de partid al turnătorului „Felix” a făcut parte din noua generație a școlii istoriografice românești, împreună cu Petre P. Panaitescu și Gheorghe I. Brătianu. După obținerea doctoratului, el a predat la Universitatea București. Dar, urmând exemplul altor istorici ai vremurilor sale, Constantin C. Giurăscu s-a implicat, la un moment dat, și în viața politică. A fost membru al Partidului Național Liberal și prin 1939, după instaurarea regimului carlist, a fost numit rezident regal al Ținutului Dunărea de Jos. Mai târziu, a fost ministru secretar de stat, responsabil cu organizarea Frontului Renașterii Naționale, ministru al Propagandei Naționale și ministru al cultelor și artelor. Toate aceste funcții politice au fost cele pentru care a și fost trimis după gratii de regimul comunist. El a fost arestat în 1950 iar următorii cinci ani, până în 1955, i-a petrecut în cumplitul penitenciar  de la Sighet.
„Acum se scrie altfel istoria românilor”
După eliberarea sa, Constantin C. Giurăscu a scris, în mare secret, ferit de ochii Securității, cartea „Cinci ani și două luni în penitenciarul de la Sighet”.Carte pe care este imposibil ca noul colaborator al turnătorului „Felix” să nu o fi citit-o. Și poate că nici măcar nu era nevoie s-o citească, pentru că, în momentul arestării tatălui său, Dinu C.Giurăscu era îndeajuns de mare, ca vârstă, încât să nu uite acele evenimente cumplite. Evenimente care au debutat în ziua de 6 mai 1950 când, la ora patru dimineața, familia Giurescu s-a trezit cu Securitatea la ușă. Având un ordin de percheziție, ofițerii de Securitate au spus că trebuie să verifice casa, iar profesorului Giurescu i s-a zis că trebuie să meargă cu ei la Ministerul de Interne. După „vizita” la Interne, în care nu i s-a spus nimic despre motivele reținerii sale – dar i s-au confiscat banii, verigheta, butonii de argint de la cămașă, ceasul, ochelarii și alte obiecte – a fost băgat într-o dubă, împreună cu alți șase bărbați, personalități importante ale României vechi: Radu Portocală, Ion Manolescu-Strunga, Pantelimon Halippa, Tancred Constantinescu, Al. Popoescu-Necșești și Napoleon Crețu”. Toți aceștia sunt acum personaje a căror memorie este păstrată în cărțile de istorie. Ajuns la penitenciarul Sighet, Constantin C.Giurăscu a fost încarcerat alături de Victor Papacostea, Nicolae Sibiceanu, generalul Niculae Marinescu, generalul Cijoski, C.C Zamfirescu, Constantin Argetoianu, Alexandru și Ion Lapedău, August Filip, Titus Popovici, D. Caracostea, toți arestați de Securitatea comunistă în ceea, mai târziu, avea să fie numită „noaptea demnitarilor”. Un argument în plus pentru care putem afirma că, prin decizia lui, Dinu C.Giurăscu scuipă, nonșalant, pe memoria acelor oameni este și faptul că, „Jurnalul național” păstorit din umbră de același turnător „Felix”, a  comis, de curând, blasfemia de a-l compara pe pușcăriașul Adrian Năstase cu acei deținuți politici trimiși, cândva, după gratii de Securitatea regimului comunist.
Cartea scrisă de Constantin C.Giurăscu descrie, pas cu pas, toate torturile morale dar și psihice pe care le-au avut de îndurat deținuții de la Sighet. El relatează că după câteva zile noilor sosiți li s-au dat haine noi. Îmbrăcându-le, Giurescu a observat că pantalonii îi sunt strâmți. Dar, atunci când i-a atras atenția asupra acestui fapt directorului închisorii, care se afla și el de față, aceasta i-a răspuns, atoate știutor: „lasă că o să-ți vină bine în două săptămâni; o să fie numai buni”. Bineînțeles că așa s-a și întâmplat iar după regimul de înfometare cronică la care Giurăscu a fost supus, alături de toți ceilalți deținuți de la Sighet, peste câteva săptămâni, hainele îi erau deja mult prea largi. În cartea sa tatăl lui Dinu C. Giurescu relatează că atunci când lotul din care a făcut și el parte a ajuns la penitenciarul Sighet, în momentul repartizării deținuților, ofițerul care citea lista i-a recunoscut numele și l-a întrebat „Dumneata ești autorul Istoriei românilor? La răspunsul său afirmativ, acel ofițer al cărui nume n- a fost păstrat de istorie, i-a răspuns ironic: „Acum se scrie altfel istoria românilor.”. Da, și chiar s-a scris: timp de multe decenii România a fost condusă de comuniști. Un regim care s-a bazat foarte mult pe Securitatea care i-a asigurat protecția. Securitate pe care, cândva, a slujit-o, ca turnător, și Dan Voiculescu. Motiv pentru care ne permitem să-l întrebăm pe Dinu C.Giurescu, retoric, firește: „spre ce istorie a românilor vă îndreptați, Excelență”?
Vasile Surcel – Curentul