miercuri, 29 aprilie 2009

Intalnirea de astazi de la Camera Deputatilor



Astazi, 29.04.2009, între orele 10.45 – 13 s-au întrunit în şedinţă comună, cele trei Comisii de specialitate ale Camerei Deputaţilor, pentru a analiza şi aviza Ordonanţa de Guvern nr. 207/2008 privind paşapoartele biometrice. Înainte de Paşte, se mai incercase o dată întrunirea acestor comisii, dar din motive obscure, acea şedinţă nu s-a mai ţinut.

Şi atunci ca şi acum, reprezentanţii societăţii civile au exercitat un puternic lobby împotriva avizării favorabile a ordonanţei privind paşapoartele cu cipuri. Au fost contactaţi individual deputaţii membrii ai fiecărei comisii, li s-au pus la dispoziţie câte o mapă cu documente şi informaţii privind tehnologia RFID şi pericolele pe care folosirea acesteia le implică, a fost înmânat memoriul asumat colectiv de toate ONG-urile implicate, unde sunt prezentate toate argumentele împotriva adoptării acestui nou tip de documente de călătorie.


Din păcate, potrivit regulamentului Camerei, reprezentanţii ONG-urilor prezenţi la şedinţa reunită a comisiilor, nu au putut lua cuvântul, nu şi-au putut exprima punctul de vedere.

Datorită lipsei cvorumului, discuţiile şi dezbaterile de azi au fost doar preparatorii, votul urmând să fie exprimat miercurea viitoare, la o nouă şedinţă a comisiilor. Nu au lipsit opiniile pro şi contra, reprezentanţii Guvernului, prezenţi la şedinţă, nu au putut răspunde tuturor întrebărilor membrilor comisiilor, iar votul de săptămâna viitoare se arată a fi unul indecis, în condiţiile în care Comisia Juridică deja a dat un vot negativ acestei Ordonanţe.

În sprijinul demersurilor ONG-urilor care se aflau în şedinţa de la Camera Deputaţilor, Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor şi Refugiaţilor, membră a Coaliţiei Împotriva Statului Poliţienesc, a organizat un miting de protest anti-cip între orele 10-14 în faţa Camerei Deputaţilor. Dincolo de problemele tehnice ale organizării (defectarea sonorizării) având în vedere intervalul scurt de timp în care s-a făcut organizarea şi mobilizarea participanţilor, mitingul a fost un succes, reuşind să transmită mesajul dorit de toţi participanţii, şi demonstrând încă o dată (dacă mai era nevoie) îngrijorarea şi preocuparea populaţiei cu privire la pericolul reprezentat de tehnologia RFID.

Întrucât şedinţa de miercurea viitoare (6 mai 2009) este crucială, anunţăm încă de pe acum organizarea unui nou miting în aceeaşi locaţie, între orele 10-14





Aici, inregistrarea sedintei celor 3 Camere reunite, realizata de colegul nostru, av. Catalin Georgescu:


29 aprilie 2009 - Camera Deputatilor - Discutii generale pe legea pasapoartelor
Asculta mai multe audio Evenimente »


luni, 27 aprilie 2009

Miting la Camera Deputatilor miercuri 29.04.2009




Miting Miercuri 29 aprilie 2009, orele 10-14 vis-a-vis de intrarea Camera Deputatilor, Parcul Izvor va avea loc un miting al societatii civile organizat de APADAR. Mitingul va avea ca tema protestul impotriva adoptarii O.G. 207/2008 privind pasapoartele electronice cu cipuri. Protestul se va desfasura simultan cu sedinta reunita a celor 3 comisii ale Camerei Deputatilor, care vor dezbate aceasta Ordonanta de Guvern in vederea avizarii sau respingerii ei.
Precizam ca grupul nostru a organizat miting si inainte de sarbatoarea Sfintelor Pasti, cand cele 3 Comisii nu si-au tinut lucrarile - desi pe ordinea de zi figura sedinta respectiva. Din surse din interiorul uneia dintre Comisii, am aflat ca adunarea respectiva a fost anulata in ultima clipa intrucat persoanele interesate de promovarea acestei ordonante si-au dat seama ca exista o opozitie puternica in randul membrilor comisiilor (datorita informarii si a loby-ului creat de ONG-urile reunite in Coalitia Impotriva Statului politienesc) si "riscau" sa se petreaca ceea ce s-a petrecut la Comisia Juridica, si anume ca Ordonanta sa fie respinsa (sa primeasca aviz negativ). Este posibil ca acest scenariu sa se repete si miercuri, nefiind inca fixata ora de intrunire a comisiilor.
Toate aceste aspecte ne indreptatesc sa perseveram in actiunile de protest, in eforturile de informare a cetatenilor precum si a factorilor de decizie (deputati si senatori).
Invitati sunt toti cetatenii, ONG-urile si reprezentati ai cultelor
pentru a protesta impotriva introducerii pasapoartelor
electronice/biometrice si a solicita dreptul de optiune si organizare
de referendum.
Persoana de contact: av. Mihai Rapcea, vicepresedinte APADAR, 0727673376

marți, 21 aprilie 2009

Implanturi cu microcipuri: răspunsuri la întrebări frecvente (I)

Implanturi cu microcipuri: răspunsuri la întrebări frecvente (I)



un studiu realizat de dr. Katherine Albrecht, expert în RFID
www.antichip.com
traducere de Lia Stoica


I. VEDERE DE ANSAMBLU ASUPRA IMPLATURILOR UMANE

Ce este mai exact implantul cu VeriChip?


VeriChip este un dispozitiv implantabil în corpul uman bazat pe tehnologie RFID. VeriChip-ul, ce conţine un microcip RFID închis în sticlă, este proiectat pentru a rămâne în permanenţă sub piele. Este vândut şi comercializat de VeriChip Corporation din Delray Beach, Florida.
VeriChip-ul conţine un dispozitiv de identificare prin frecvenţă radio – RFID (sau microcip), un condensator şi o antenă înfăşurată în jurul unui miez de ferită (compus al unor metale cu oxizi de fier). Aceste componente sunt sigilate într-o capsulă din sticlă, care este parţial acoperită de un material plastic uşor şi rezistent numită Biobond, pentru a preveni migrarea dispozitivului prin corp.

Care este scopul acestui VeriChip şi cum funcţionează?


VeriChip Corporation comercializează implantul ca metodă de accesare a unor înregistrări medicale în caz de urgenţă, ca dispozitiv de plată şi pentru a controla accesul la facilităţi sigure.

Când un scaner VeriChip intră în aria de acoperire a unui implant, scanerul emite un semnal radio care stimulează implantul făcându-l să emită propriul său semnal radio ca răspuns. Acest semnal este receptat de scaner şi transformat într-un număr de identificare unic format din 16 cifre. Numărul este folosit pentru identificarea respectivei persoane sau pentru a menţiona o înregistrare conexă.

Ce informaţii sunt stocate pe un VeriChip?


În prezent, implantul cu VeriChip-ul conţine un număr de identificare unic format din 16 cifre. Acest număr este asemănător cu un număr de asigurare socială sau cu un cod de bare care poate fi folosit pentru a căuta o înregistrare în baza de date.

Cum este introdus în corp un VeriChip?


Implantul este o procedură ambulatorie care în mod normal durează 15 minute sau mai puţin. Oamenilor le-au fost implantate în cabinete medicale, în standuri la convenţii şi chiar în cluburi de noapte europene.
Locul de implantare este mai întâi şters cu un tampon cu alcool şi amorţit cu o injecţie cu un anestezic local. Când zona este amorţită, o seringă eliberează implantul în ţesutul subcutanat.

Unde în corp este introdus VeriChip-ul?


VeriChip-ul este, în mod normal, injectat în tricepsul braţului între cot şi umăr. În anumite cazuri implantul este injectat în muşchiul bicepsului, între cot şi încheietura mâinii. (Se pare că Sean Darks din CityWatcher şi-a implantat VeriChip-ul în biceps.)
Mai sunt şi teribiliştii care s-au cip-uit cu implanturi RFID obţinute din alte surse, în general folosind implanturi vândute pentru uz animal. Mai mulţi asemenea indivizi şi-au introdus cipurile în mâini. Iată ce declara Amal Graafstra, unul din aceşti indivizi care şi-au făcut implant: „Este mult mai uşor să deschizi uşa sau să descui maşina făcând un semn cu mâna decât să îţi mişti înainte şi înapoi bicepsul.”

Câţi oameni au fost implantaţi cu VeriChip?

Când VeriChip Corporation a devenit oficial o companie comercială la începutul anului 2007, a dezvăluit faptul ca 222 de persoane din Statele Unite ale Americii au fost implantate cu produsele sale. La începutul anului 2008, această cifră a fost estimată la aproximativ 300 de persoane. Multe persoane dintre cele cărora li s-a făcut implantul sunt angajaţi ai VeriChip Corporation sau pacienţi care participă la studii experimentale ale dispozitivului.
VeriChip Corporation a declarat oficial că mii de persoane din toată lumea au fost implantate cu produsul său. Totuşi, compania nu a oferit detalii cu privire la implantările din străinătate şi nu a pus la dispoziţie nicio verificare individuală a acestor cifre.

Şi alte companii comercializează microcipuri RFID pentru uz uman?

Din informaţiile pe care le deţinem nu. VeriChip Corporation pretinde că VeriChip este „singura tehnologie RFID implantabilă cu aprobare de la FDA (Food and Drug Administration – Agenţia pentru Alimentaţie şi Medicamente din SUA)”, iar noi nu suntem la curent cu producerea sau comercializarea altui produs RFID implantabil.

VeriChip este un dispozitiv RFID „pasiv”. Ce înseamnă acest lucru?

Un dispozitiv RFID „pasiv” nu are baterie sau altă sursa internă de alimentare. Se alimentează de la semnalul trimis de cititorul sau de la scanerul pe care îl citeşte. În schimb, un dispozitiv RFID „activ” are o baterie sau altă sursă care îi permite să emită un semnal continuu sau la comandă fie că un cititor este prezent sau nu. Etichetele RFID active au o arie mai mare de citire decât etichetele pasive, dar în final acestea încetează să mai transmită când bateria se termină. Spre deosebire de acestea, etichetele „pasive” pot transmite teoretic pe termen nedefinit.

Care este aria de citire a unui VeriChip?

Aria de citire a unui implant VeriChip este situată cu aproximaţie între 9 şi 36 cm când este folosit un scaner de mână. Acest lucru înseamnă că scanerul trebuie să fie adus la o distanţă de aproximativ 9 - 36 cm de partea corpului în care a fost implantat cipul pentru a citi VeriChip-ul şi a intercepta informaţiile stocate în el. Când este folosită o antenă mai mare, precum un program de intrare pe poartă, aria de citire poate fi teoretic extinsă la aproximativ 100 de cm. Ţinând cont de legile fizicii, un implant VeriChip nu poate fi citit de la o distanţă mai mare.

II. VEDERE DE ANSAMBLU ASUPRA IMPLANTURILOR DE MICROCIPURI ASUPRA ANIMALELOR

Ce este un implant cu microcip pentru animale?


Un implant pentru animale este în esenţă acelaşi ca implantul cu microcip pentru oameni. Încă din 1990, implanturile au fost comercializate si vândute pentru a fi folosite pe câini, pisici, cai, vite şi somoni sălbatici, etc.

Care este scopul unui implant animal şi cum funcţionează?

Implantul este comercializat pentru a identifica animalele. Funcţionează la fel ca implantul uman descris anterior. Când un scaner este adus în raza de acoperire a implantului, scanerul emite un semnal radio care stimulează implantul făcându-l să emită propriul său semnal radio ca răspuns. Semnalul este recepţionat de scaner şi transformat într-un număr unic de identificare. Numărul este folosit pentru a identifica animalul sau pentru a accesa o înregistrare conexă.

Unde este injectat microcipul?

La câini şi pisici, cipurile sunt introduse în ţesuturile subcutanate, în general între omoplaţi sau în partea stângă a capului. Caii sunt implantaţi în partea stânga a gâtului.

Câte animale au fost implantate cu microcipuri în SUA?

În ultima decadă, milioane de somoni sălbatici au fost implantaţi cu microcipuri RFID pentru a li se monitoriza mişcarea prin ape. Nenumărate laboratoare de animale au folosit implantul cu microcip şi multe ferme de animale din întreaga lume au folosit de asemenea implantul cu microcip.
Aproape 5% din cele 164 de milioane de câini şi pisici estimate din Statele Unite ale Americii au microcipuri. Adăposturile de animale din Statele Unite ale Americii implantează cipuri în mod regulat animalelor de companie înainte de a le da spre adopţie. În plus, guvernele, inclusiv cele ale districtului Los Angeles şi El Paso, Texas au adoptat ordonanţe care impun ca tuturor câinilor din jurisdicţia lor să le fie aplicate micropuri. El Paso a extins implantarea cipurilor şi la pisici şi dihori.

Microcipul poate ajuta la localizarea unui animal de companie pierdut?


Nu aşa cum cred mulţi oameni. Implantul cu microcip nu are GPS pentru localizarea unui animal de companie pierdut. Aria de citire pentru un implant VeriChip este de numai aproximativ 9 - 36 cm, deci un scaner ar trebui să se afle foarte aproape de animal pentru a citi cipul implantat.
Un implant cu microcip poate ajuta la recuperarea animalului de companie dacă şi numai dacă animalul ajunge la un adăpost pentru animale sau la un veterinar. Când membrii echipei din cadrul adăpostului găsesc un animal rătăcit, ei caută mai întâi să vadă dacă animalul nu poartă o zgardă. Dacă nu are nicio zgardă, angajaţii trec un cititor RFID peste corpul animalului pentru a căuta un implant cu microcip. Dacă animalul a fost implantat cu cip, implantul va emite un cod numeric care poate fi căutat într-un registru pentru identificare şi contactarea proprietarului.
Din cauză că scanerul trebuie adus foarte aproape de animal pentru a citi implantul cu RFID, implantul nu ar ajuta la găsirea unui animal care s-a pierdut în pădure sau care a scăpat pe străzile oraşului.

Există mai multe mărci de microcipuri pentru animale de companie?

Da, există patru tipuri principale de microcipuri care au fost comercializate pentru a fi folosite pentru animale de companie:

  • cipul ISO Conformant Full-Duplex
  • cipul AVID Securizat/Criptat „FriendChip”
  • U.S. HomeAgain, AVID „Eurochip”: sau FECAVA
  • „Trovan Unique” şi actualele cipurile AKC CAR

Aceste cipuri sunt în general incompatibile. E posibil ca un fel de cititor să nu poată fi capabil să citească un microcip aparţinând concurenţei. Totuşi, unele scanere pot citi mai multe feluri de cipuri.

Cine produce şi vinde implanturile pentru animalele de companie?

Wikipedia oferă o vedere de ansamblu destul de bună asupra complexei pieţe – şi adesea controversate – pentru implanturi animale.
Cele două companii care domină piaţa S.U.A. – AVID şi HomeAgain – ambele vând microcipuri care sunt optimizate pentru a opera pe o frecvenţă de 125kHZ. Acest fapt permite scanerului fiecăruia să detecteze prezenţa altor microcipuri, chiar dacă nu poate concret decoda numărul de identificare codat sau criptat al cipului. Unele scanere produse de Digital Angel/Destron Co. şi distribuite de HomeAgain pentru a fi folosite în adăposturi, au fost uneori capabile, ambele, să detecteze şi să decripteze numărul de identificare AVID „încriptat” al cipului.
Se pare că Digital Angel/Destron Co. a fost prima, chiar după AVID, care s-a alăturat grupului de producători care deţin secretele necesare pentru a recupera codurile de înregistrare de la aceste cipuri. Totuşi, unele modele Digital Angel/Destron, (adesea cele folosite mai degrabă de veterinari decât în adăposturi) poate doar semnaliza găsirea unui cip AVID, cu niciun număr alocat. Cu toate astea, modelul de bază de scanner AVID nici măcar nu indică prezenţa unui cip de tipul celui folosit de HomeAgain, deşi nu sunt necesare secrete pentru a le decoda în totalitate. Un model de scanner AVID de lux le citeşte pe amândouă.
În 2004, când Banfield Pet Hospitals a început să vândă microcipuri Cristal Tag în SUA – cipuri produse în compania elveţiană DATAMARS, şi conform standardele ISO – nu erau distribuite destul de multe scanere pentru a asigura detectarea acestor cipuri. Clienţii nu ştiau că mult mai puţine adăposturi şi clinici erau dotate cu echipamente pentru detectarea acestor cipuri decât a altor tipuri. Ulterior Banfield a susţinut acţiunea de implantare dublă de cipuri.
În 2007, când AKC Companion Animal Registry a intrat în afacerea de distribuţie de microcipuri, a ales cipuri marca Trovan. Acest lucru i-a făcut pe unii să se grăbească să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că nici acestea nu pot fi în totalitate citite de infrastructura americană de securitate. O sursă pare să indice faptul că multe modele actuale de scanere nu le citesc pe cele de tipul Trovan.

III. CANCERUL ŞI IMPLANTURILE CU CIPURI

Implanturile cu microcipuri au cauzat cancer la animale?

Da. Într-o serie de studii ştiinţifice publicate între 1996 şi 2006, cercetătorii au găsit o legătură între microcipurile implantate şi cancer în laboratoarele de cercetări pe animale. Între 1 - 10% din şoarecii şi şobolanii implantaţi cu cipuri în scop de identificare au suferit ulterior de sarcoame, fibrosarcoame şi alte cancere invazive în jurul sau ataşate implanturilor. Aceste tumori maligne care avansează rapid au ajuns adesea în faza de metastază (s-au extins) la organele interne, ganglionii limfatici şi musculatură şi s-a ajuns frecvent la moartea acestor animale.
În două cazuri confirmate – şi posibil mult mai multe – şi câini au dezvoltat cancer în jurul sau ataşat de implanturile cu microcip folosite în scopuri de identificare.

Implanturile cu microcipuri cauzează tumori?

Da. În aproape toate cazurile, cercetătorii au ajuns la concluzia că implanturile cu microcipuri au cauzat tumori maligne. Iată câteva citate ale oamenilor de ştiinţă implicaţi în studii:

„Transponderele (aparatele radio) au fost cauza tumorilor.”
- Dr. Keith Johnson, patolog – toxicolog pensionat, într-un interviu la telefon cu Associated Press privind rezultatele cercetărilor unui studiu din 1996 pe care l-a efectuat Dow Chemical Co. din Midland, Michigan.

„Fără dubiu există o legătură între implantul cu microcip şi sarcom (tumoare malignă care apare în celulele ţesuturilor conjunctive la oameni şi la animale)”.

- Dr. Kerry Blanchard şi colegii din rezultatele studiul lor din 1999 care a revelat faptul că 10,2% din şoarecii studiaţi au dezvoltat cancer în jurul microcipurilor (p. 526)

Tumorile „sunt cauzate în mod cert de microcipurile implantate”

- Dr. Thomas Tillman şi colegii, din studiul lor din 1997 care a găsit cancere în jurul microcipurilor la şoareci în procent de 0,8% din cei 4,279 implantaţi cu cipuri (p. 200)

Unde s-au format tumorile?

În toate cazurile, tumorile canceroase au fost localizate ori în jurul microcipului, ori imediat în sa apropiere. Oamenii de ştiinţă care au examinat tumorile la microscop au descoperit că tumorile îşi au originea în ţesutul care s-a format în jurul microcipurilor.

„Toate tumorile au fost observate... în sau în apropierea locului implantului… [tumorile] erau ataşate implantului înconjurând fie parţial, fie total implantul.”
- Palmer et al. din studiul lor din 1998 care a găsit fibrosarcoame maligne la 2% din cei 800 de şoareci studiaţi (p. 170)

„Microcipul a fost găsit intact şi complet înconjurat în masa malignă.”

- Vascellari et al. din studiul lor din 2004 care a găsit cancer la un câine (p. 188)
Numeroase studii au ajuns la aceleaşi concluzii. Aceste studii, care detaliază formarea cancerului în jurul implanturilor cu microcipuri, sunt descrise în detaliu în analiza noastră exhaustivă intitulată intitulat „Tumori produse de microcipuri în laboratoare de rozătoare şi câini: o recenzie a literaturii 1990-2006” – „Microchip-Induced Tumors in Laboratory Rodents and Dogs: A Review of the Literature 1990-2006”.

Cum produce cancer microcipul?

Cercetătorii au propus mai multe explicaţii pentru tumorile canceroase găsite în jurul implanturilor cu microcipuri la animale, după cum urmează:
(1) Tumorogeneză cauzată de corp străin: Prezenţa unui corp străin sub piele poate cauza schimbări celulare care duc la cancer.
(2) Sarcom post-injectare: Inflamare de la procedura de injectare a cipului poate duce la apariţia cancerului.
(3) Posibile proprietăţi genotoxice ale implantului: Microcipul poate avea proprietăţi carcinogenice sau poate determina corpul să producă biproduse carcinogenice.
(4) Emisii de energie de frecvenţă radio de la transponder sau cititor: Energia de frecvenţă radio care implică acest dispozitiv poate contribui la formarea tumorii.

Fiecare dintre aceste ipoteze se regăseşte mult mai detaliat în lucrarea „Microchip-Induced Tumors in Laboratory Rodents and Dogs: A Review of the Literature 1990-2006”. Totuşi, în prezent nu se ştie care dintre aceste ipoteze este corectă, dacă vreuna din ele este corectă.

Microcipurile care au cauzat tumori sunt la fel ca implanturile umane VeriChip?


Da, microcipurile care au cauzat cancer la animale sunt practic identice cu implantul care este comercializat pentru oameni. Digital Angel, compania-mamă a VeriChip Corporation, produce şi implantul pentru animale HomeAgain şi implantul uman VeriChip.
Singura diferenţă semnificativă dintre microcipul animal şi implantul uman VeriChip rezidă în informaţiile codate în microcipurile interne. Implanturile animale în general transmit un număr de identificare de 10 cifre, în timp ce implantul uman este codat pentru a transmite un număr de identificare de 16 cifre.
Microcipurile care au cauzat cancer în laboratoarele de animale au fost vândute de BioMedic Data Systems, Inc., dar sunt, de asemenea, practic identice cu implanturile umane VeriChip. Ambele conţin un microcip şi o antenă sigilată într-un cilindru din sticlă borosilicat de 12 mm. Ambele sunt parţial acoperite de un strat de polipropilenă anti-migrare. Ambele sunt injectate în corp cu un ac de 12 cm.

Aş dori să verific dovezile de unul singur. Unde pot găsi studiile de cercetare originale?


Studiile au fost publicate la origine în diverse ziare de patologie, veterinare şi toxicologice între anii 1996 şi 2006. Autoarea acestei colecţii de întrebări frecvente, Katherine Albrecht, doctor în educaţie, a realizat un raport exhaustiv de 52 de pagini referitor la studiile care au fost publicate pe website-ul AntiChips.com şi este distribuit gratuit. În plus, am scanat textul integral al articolelor originale referitoare la cercetări şi le-am postat pe website-ul nostru.

Oamenii ar trebui să se îngrijoreze asupra dezvoltării cancerului de la implanturile cu microcipuri?

Faptul că rozătoarele şi câinii au dezvoltat cancer în jurul implanturilor cu microcipuri nu înseamnă în mod necesar că se va întâmpla la fel şi la oameni. Totuşi, cercetări anterioare au arătat că oamenii sunt supuşi apariţiei de tumori maligne ca urmare a implanturilor de corpuri străine. Într-un număr mic de cazuri, oamenii au dezvoltat sarcoame extrem de agresive şi carcinoame în jurul stimulatoarelor cardiace şi a altor dispozitive implantate.

Majoritatea tumorilor maligne depistate la rozătoare, cauzate de microcipuri, au fost clasificate ca sarcoame – cancere ale ţesuturilor moi. Deşi sarcoamele ţesuturilor moi sunt rare la oameni, acestea sunt cauza pentru majoritatea deceselor de cancer testicular. Precum şi pentru boala Hodgkin şi cancerul de tiroidă. De asemenea, acestea sunt cunoscute pentru recurenţa lor şi pentru faptul că ajung la metastază – adesea cu rezultate devastatoare.

Trebuie observat faptul că aceeaşi companie care produce implantul uman VeriChip, a produs şi vândut microcipuri practic identice care au fost asociate cu cancerul la câini.

Dat fiind faptul că procedura de implantare a microcipului a fost realizată la oameni din 2001, şi numai unui număr mic de indivizi, se cunosc foarte puţine lucruri despre reacţia de lungă durată a implantului la fiinţele umane. Conform spuselor mai multor persoane care au fost implantate, VeriChip Corporation nu a elaborat nicio procedură legală de urmărire pentru a monitoriza reacţia pacienţilor la aceste dispozitive.

IV. CONTROVERSĂ ASUPRA CANCERULUI:
EUFEMISME ALE PRODUCĂTORILOR DE IMPLANTURI PENTRU ANIMALELE DE COMPANIE HOMEAGAIN

Cum a răspuns VeriChip Corporation la disputa privind cancerul?

De când cercetările efectuate care au legat microcipurile implantabile de cancer au ajuns în atenţia publicului larg în septembrie 2007 (vezi secţiunea anterioară a acestui document pentru detalii privind cancerul produs de cipuri), reprezentanţii VeriChip Corporation şi companiile afiliate ei au făcut câteva declaraţii inexacte presei privind rezultatele cercetărilor. Această secţiune se referă în detaliu la aceste declaraţii.

Care sunt acele declaraţii inexacte făcute de cei din conducerea companiei producătoare de microcipuri?

VeriChip Corporation şi companiile sale afiliate Digital Angel şi Destron Fearing au făcut nenumărate declaraţii inexacte referitoare la studiile privind cancerul în Business Week, Time Magazine, the RFID Journal şi alte publicaţii media. Poate cea mai lungă şi mai incriminatoare dintre aceste declaraţii este cea făcută de directorul VeriChip Scott Silverman într-un articol pe care l-a scris pentru Business Week Magazine în ianuarie 2008. Articolul, intitulat „Mituri despre cipul implantabil” – „Myths About Implantable Chips”, conţinea numeroase afirmaţii care sunt reproduse mai jos. O scurtă corectare este oferită sub fiecare declaraţie.

Dl. Silverman a scris:
„Anul trecut a fost publicată de Associated Press o poveste care susţinea că microcipurile implantabile cauzează cancer – o acuzaţie pe care noi o combatem ferm. Această poveste se referea la trei studii care legau microcipurile implantabile de formarea tumorilor maligne.”
Acest număr este inexact. AP a făcut de fapt recenzia a opt studii care legau microcipurile implantabile de cancer.
„Este important să scoatem în evidenţă faptul că aceste studii au fost efectuate pentru a face cercetări privind microcipul ca o cauză a creşterii tumorii, iar rezultatele au fost nesemnificative pentru cercetare.”
Deşi acest lucru este tehnic corect întrucât cercetătorii au descoperit cancerul în timpul altor cercetări, nu are relevanţă cu privire la rezultatele publicate.
„De asemenea, este foarte important de observat faptul că aceste studii au folosit şoareci şi şobolani crescuţi special pentru asta şi modificaţi în aşa fel încât să sporească posibilitatea apariţiei cancerelor.”
Declaraţia este incorectă. Numai unul din cele şase studii pe rozătoare care au depistat cancer au implicat şoareci modificaţi genetic. Ceea ce este un argument în plus, întrucât şoarecii modificaţi fuseseră crescuţi pentru a dezvolta cancer numai în prezenţa anumitor toxine, iar rata mare a cancerului la acei şoareci este o dovadă care condamnă în mod deosebit implanturile.
„Este, de asemenea, esenţial de observat că şoarecii şi şobolanii, ca parte primară a acestui plan al studiilor, au fost expuşi la mai mulţi agenţi cauzatori de cancer precum radiaţii cu raze X şi carcinogeni chimici.”
Este incorect şi irelevant. Şi animalele pentru experiment şi cele pentru control (animale care nu au fost expuse la agenţi chimici sau raze X) au dezvoltat cancer de la microcipuri.
„Prin urmare este imposibil ca aceste trei studii să facă legătura cu orice fel de creştere a unei tumori cauzată direct de microcipurile implantate.”
Nu este adevărat. Chiar cercetătorii au afirmat clar că microcipurile au cauzat tumorile.
„Cei care sunt medici de profesie şi cei care sunt familiari cu cercetările de laborator înţeleg aceste diferenţe foarte importante, iar publicul trebuie să facă la fel.”
Dimpotrivă, membrii comunităţii medicale, inclusiv Dr. Robert Benezra, şeful Programului pentru Genetica Cancerului Biologic din cadrul Spitalului de Cancer Sloan-Kettering din New York şi Dr. George Demetri, directorul Centrului pentru Sarcoame şi Oncologie osoasă din cadrul Institutului de Cancer Dana-Farber au fost printre medicii alarmaţi de rezultatele privind cancerul.
„Şi cel mai important este faptul că FDA continuă să sprijine aprobarea produsului.”
Dovada sugerează că FDA (Agenţia pentru Alimentaţie şi Medicamente din Statele Unite ale Americii) nu era la curent cu studiile privind cancerul când a aprobat implantul VeriChip pentru uz uman în 2004.
Următoarele întrebări se referă la problemele ridicate de VeriChip şi companiile sale afiliate în Business Week, Time Magazine şi în alte părţi.

Associated Press a recenzat numai trei articole aşa cum susţine Dl. Silverman?

Nu. Deşi Scott Silverman susţine în mod eronat în articolul său din Business Week că Associated Press a recenzat numai trei studii, de fapt, AP a recenzat opt studii care făceau legătura între implanturile cu microcipuri şi cancer. Şase din articolele recenzate au raportat că în laboratoarele de şoareci şi şobolani aceştia au dezvoltat tumori în jurul implanturilor cu microcipuri şi alte două articole au raportat despre câinii implantaţi care au dezvoltat cancer în jurul implanturilor sau lângă ele.
Aceste opt articole sunt discutate în secţiunea anterioară a acestei colecţii de întrebări frecvente şi sunt analizate în amănunţime în vederea studiul nostru exhaustiv al cercetărilor intitulat „Microchip-Induced Tumors in Laboratory Rodents and Dogs: A Review of the Literature 1990-2006”

Studiile referitoare la cancer au fost efectuate pe animale predispuse la cancer?


Nu. În cinci din cele şase studii în care animalele de laborator au dezvoltat cancer, au fost folosite rozătoare de laborator obişnuite. Aceste rozătoare sunt crescute pentru a obţine uniformitate şi rezistenţă şi sunt folosite în studiile privind cancerul pentru capacitatea lor de a răspunde la substanţele carcinogenice rămânând în acelaşi timp relativ imune la tumori spontane care nu sunt legate de substanţele carcinogenice folosite la teste. Când dezvoltă cancer este un indiciu solid al faptului că au fost expuşi la agenţi cauzatori de cancer – exact motivul pentru care sunt folosiţi în studiile privind cancerul.
Detalii despre presiunea exactă aplicată în fiecare dintre studii sunt oferite într-un tabel în studiul nostru exhaustiv asupra cercetărilor intitulat „Microchip-Induced Tumors in Laboratory Rodents and Dogs: A Review of the Literature 1990-2006” .
Cele două cazuri în care câini au dezvoltat cancer de la microcip se refereau la un buldog francez şi la un metis. Aceşti câini au fost câini crescuţi în casă fără vreo predispoziţie specială pentru dezvoltarea de tumori.

Şoarecii modificaţi genetic nu au fost folosiţi într-un studiu în care au fost special crescuţi pentru a dezvolta tumori?


Nu. Şoarecii p53+/- folosiţi în studiul Blanchard din 1999 nu sunt „special crescuţi pentru a dezvolta tumori” aşa cum VeriChip pretinde. Dimpotrivă, ei sunt genetic modificaţi pentru a avea o predispoziţie ridicată la cancer numai când sunt expuşi la genotoxine sau substanţe care dăunează materialului genetic. Aceşti şoareci nu sunt recunoscuţi pentru faptul că ar dezvolta tumori spontane în absenţa genotoxinelor în primele şase luni de viaţă, perioadă în care şoarecii folosiţi pentru studiu au dezvoltat tumorile cauzate de microcipuri.
Rata ridicată de dezvoltare a cancerului la aceşti şoareci (10,2%) în numai şase luni sugerează ferm faptul că microcipurile implantate pot fi ori genotoxice ori pot genera biproduse genotoxice în gazda care poate dezvolta cancerul. Cercetătorii au declarat că „prezenţa corpului străin [implantul cu microcip] poate scoate la iveală reacţii ale ţesuturilor capabile să genereze biproduse genotoxice”.
Rata extrem de ridicată de cancer la aceşti şoareci este o descoperire alarmantă care trage un semnal mare de alarmă privind siguranţa microcipului.

Este posibil ca aceste cancere să fi fost cauzate de alte chimicale în loc de microcip?

Nu. Este clar faptul că sarcoamele maligne care s-au format în jurul microcipurilor au fost cauzate chiar de microcipuri şi nu de alţi compuşi chimici care au fost administraţi unora dintre animale. Ştim asta pentru că şi animalele pentru experiment şi cele pentru control au dezvoltat cancere în jurul implantelor. Cu alte cuvinte, animale care nu au fost expuse la niciun fel de chimicale au dezvoltat cancer în jurul microcipurilor.
În câteva dintre studii, cercetătorii nu îşi propuseseră iniţial să cerceteze efectele implanturilor cu microcipuri. În schimb, ei analizau siguranţa mai multor compuşi chimici. Ca o procedură de rutină, aceştia au implantat microcipuri tuturor animalelor în scop de identificare, apoi au stabilit un număr al acestora alături pentru a servi drept grup de control în timp ce au administrat compuşi experimentali celorlalte. După o anumită perioadă de timp, cercetătorii au fost surprinşi să descopere că animalele din ambele grupuri de control şi cel experimental dezvoltaseră tumori maligne în jurul microcipurilor. Au considerat că aceste cancere cauzate de cipuri sunt atât de semnificative încât au publicat descoperirile lor, deşi rezultatul nu era ceea ce îşi propuseseră iniţial să cerceteze.

Este adevărat, aşa cum susţine VeriChip, că nu poate fi făcută nicio legătură între tumori şi microcipurile implantate?


Nu. Conform celor anterior expuse în acest document, cercetătorii au declarat clar că tumorile au fost cauzate de microcipuri. Sunt foarte fermi asupra acestui punct.

Este adevărat că tumorile au fost benigne şi inofensive?


Nu, nu este adevărat. Benign înseamnă necanceros. Tumorile descoperite la animalele de laborator nu au fost benigne. Acestea erau sarcoame maligne, fibrosarcoame şi alte forme mortale de cancer. Tumorile cauzate de microcipuri au avansat repede, erau cancere maligne care adesea au dus la moartea rapidă a animalelor pe care le-au atins. De fapt, majoritatea animalelor care au dezvoltat tumori asociate microcipurilor au murit prematur ca urmare a acestor tumori, după cum aceste declaraţii ale cercetătorilor afirmă:

„Majoritatea animalelor cu tumori asociate microcipurilor au murit prematur.”

- Cercetătorul Sophie Le Calvez şi colegii (p. 258)
„Tehnologia electronică a microcipurilor... poate afecta rata animalelor muribunde şi cea a mortalităţii [i.e., rata de îmbolnăvire şi cea de deces], din cauza mărimii mari şi a creşterii rapide a tumorilor cauzate de microcipuri precum şi ocurenţa metastazelor.”
- Cercetătorul Laura Elcock şi colegii (p. 491)
“Majoritatea tumorilor apărute din cauza corpurilor străine sunt maligne... şi au o rată de creştere rapidă, omorând animalul în câteva săptămâni.”
- Elcock şi colegii (p. 491)
Au fost studii în care animalele cărora le-au fost implantate cipuri nu au dezvoltat cancer?

Da, mai multe studii în care animale cărora le-au fost implantate microcipuri nu au dezvoltat cancer au fost citate ca dovadă pentru a susţine faptul că dispozitivele cu microcip sunt sigure (vezi Tabelul 1 dedesubt). Totuşi, aceste studii au implicat un număr foarte mic de animale sau animalele doar au fost observate doar pentru o scurtă perioadă de timp. În majoritatea studiilor în care a fost depistat cancerul, acesta a apărut în timpul celui de-al doilea an de la expunerea la dispozitiv sau în a doua jumătate a vieţii animalelor. Dezvoltarea cancerului la animale nu este preconizată să apară la numai câteva zile sau câteva săptămâni de la expunere.


TABELUL 1: Studii în care nu a fost depistat cancer cauzat de microcipuri

Autor(i)

Specii

#animale

Durata expunerii

Rata cancerului

Murasugi et al., 2003

Câini

2

2

2

2

1

3 zile

3 luni

1 an

3 ani

6 ani

Nici una depistată

Ball et al., 1991

Şobolani

10

10

10

10

2 săptămâni

3 luni

6 luni

1 an

Nici una depistată

Rao & Edmondson, 1990

Şoareci

10

10

39

74

3 luni

15 luni

Mai puţin de 2 ani

2 ani

Nici una depistată



În schimb, când cercetătorii au urmărit evoluţia a mii de animale pe o perioadă mai lungă de timp au găsit dovezi solide care legau cancerul de microcipuri, după cum este ilustrat în Tabelul 2.

TABELUL 2: Studii care au descoperit cancer cauzat de microcipuri

Autor(i)

Specii

#animale

Durata expunerii

Rata cancerului

Le Calcez et al., 2006

Şoareci

1,260


2 ani

4,1%

Vascellari et al., 2006

Câine

N/A


7 luni (la 9 ani)

1 câine

Vascellari et al., 2004

Câine

N/A


18 luni (la 11 ani)

1 câine

Elcock et al., 2001

Şobolani

1,040


2 ani

0,8%

Blanchard et al., 1999

Şoareci

177


6 luni

10,2%

Palmer et al., 1998

Şoareci

800


2 ani

2,0%

Tillmann et al., 1997

Şoareci

4,279


Întreaga durată de viaţă

0,8%

Johnson, 1996

şoareci

2,000

2 ani

˜1,0%


FDA ştia de legătura cu cancerul când a aprobat VeriChip pentru uz uman?

Conform dovezilor disponibile, se pare că FDA nu ştia de studiile privind cancerul. Când FDA a aprobat VeriChip pentru uz uman în octombrie 2004, s-a bizuit pe companie pentru a revela orice riscuri asociate dispozitivului. A fost responsabilitatea VeriChip să tragă semnale de alarmă la FDA cu privire la descoperirile privind cancerul şi să pună la dispoziţie copii ale studiilor la FDA pentru ca aceasta să le analizeze. Cu toate acestea, din moment ce directorii generali ai VeriChip au declarat oficial că nici ei, nici compania nu a ştiut de studii la acea vreme, nu ar fi avut cum să le pună la dispoziţia FDA.
Administratorul VeriChip, Scott Silverman şi directorul departamentului medical, Dr. Jonathan Musher au declarat amândoi că nu ştiau de studiile de cancer înainte ca Associated Press să facă dezvăluirile din septembrie 2007. Într-o declaraţie scrisă către Associated Press, Dl. Silverman a declarat că VeriChip nu „ştia de niciun studiu care să fi descoperit tumori maligne în laboratoare la şobolani, şoareci şi cu siguranţă nu la câini sau pisici.” Acesta şi-a reafirmat dezminţirea în timpul unui interviu televizat la canalul naţional ABC în emisiunea „Good Morning America” în septembrie 2007. Şi directorul departamentului medical, Dr. Jonathan Musher, a negat orice cunoştinţă privind studiile într-un interviu din 2007 la WGCL, televiziunea afiliată CBS din Atlanta.

VeriChip Corporation (atunci desfăşurându-şi activitatea sub numele de „Applied Digital Solutions”) nu a pus la dispoziţia FDA în mod intenţionat studiile despre cancer?

Da, se pare că reprezentanţii VeriChip au ascuns intenţionat cel puţin două din studiile despre cancer în formularul de la FDA. În ciuda dezminţirilor repetate ale companiei cum că nu ar fi ştiut de niciun studiu care să lege microcipurile de cancer, dl. Silverman a recunoscut ulterior pentru Time Magazine că VeriChip era la curent cu unul dintre cele mai incriminatoare studii asupra cancerului, studiul din 1999 al lui Blanchard – şi a ales intenţionat să ascundă informaţiile de FDA.

Conform Time Magazine:
„Cât despre cel de-al treilea studiu [cel din 1999 al lui Blanchard în care 10,2% din şoarecii implantaţi cu cipuri au dezvoltat cancer în jurul microcipurilor], Silverman spune că a fost realizat pe şoareci crescuţi special pentru a dezvolta tumori, şi prin urmare a fost omis din ansamblul studiilor incluse în formularul de la FDA.”

Compania nu ar fi putut să ia decizia de a omite un studiu din formularul de la FDA decât dacă ar fi ştiut că există. Şi din moment ce compania ştia de unul din studiile lui Blanchard, trebuie să fi ştiut şi că cercetătorul Keith Johnson în cursul investigaţiilor sale descoperise independent că „sarcoamele subcutanate din locul în care fuseseră implantate transponderele au fost depistate la aproximativ 1% din şoareci”, din moment ce această informaţie era clar tipărită în articolul lui Blanchard. Chiar dacă VeriChip trebuie să fi fost la curent cu cercetările lui Johnson, există dovezi solide (analizate ulterior în această colecţie de ÎF) care sugerează că VeriChip a ascuns acel studiu şi de FDA.

(va urma)

miercuri, 15 aprilie 2009

Comisarul European Viviane Reding despre RFID

Viviane Reding: Respectarea vieţii private, o prioritate în era digitală
Într-o înregistrare video publicată pe site-ul sau azi dimineata, Viviane Reding, comisarul european pentru societatea informaţională şi media, a declarat că europenii trebuie să aibă dreptul să decidă în ce fel sunt utilizate informaţiilor lor personale şi că Comisia va lua măsuri în cazul în care statele membre UE nu asigură respectarea acestui drept de către noile tehnologii precum publicitatea comportamentală, "cipurile inteligente" RFID sau reţelele sociale online.
14/04/2009 (Actualizat 22:02)
"Europenii trebuie să aibă dreptul de a decide în ce fel sunt utilizate informaţiile lor personale", a declarat Viviane Reding, anunţând câteva domenii în care Comisia este gata să acţioneze pentru a conserva acest drept în contextul în care evoluţia tehnologică înlesneşte utilizarea, inclusiv abuzivă, de informaţii cu caracter personal.

Viviane Reding a atras atenţia că Uniunea Europeană va lua măsuri în cazul în care statele membre nu pun în aplicare normele UE prin care se garantează respectarea vieţii personale şi care prevăd obligaţia de a avea acordul persoanei în cauză înainte ca informaţiile cu caracter personal care o privesc să poată fi prelucrate.

"Normele europene privind respectarea vieţii personale sunt extrem de clare: informaţiile cu caracter personal pot fi folosite doar cu acordul prealabil al persoanei în cauză. Nu putem să renunţăm la acest principiu fundamental şi să monitorizăm, să analizăm şi să arhivăm toate schimburile noastre de informaţii în schimbul promisiunii de a beneficia de o publicitate "mai pertinentă"!

Nu voi ezita să iau măsuri în cazul în care o ţară din UE nu îşi respectă această îndatorire", a adăugat Reding.

Comisarul European a atras atenţia şi asupra faptului că identificarea prin radiofrecvenţă (RFID), cipuri inteligente integrate în produse pentru a transmite semnale radio, îşi va realiza potenţialul economic numai "dacă este utilizată de consumator şi nu pe consumator. Niciun european nu ar trebui să poate un cip într-un bun pe care îl deţine fără să fie informat exact la ce este utilizat şi fără să aibă posibilitatea de a alege să renunţe la el sau să îl dezactiveze în orice moment."

Comisarul a invitat, de asemenea, societăţile care deţin reţele sociale să consolideze protecţia vieţii private în mediul online: "În opinia mea, respectarea vieţii private trebuie să fie o prioritate de top pentru furnizorii de reţele sociale şi pentru utilizatorii acestora. Cred cu tărie că cel puţin profilurile minorilor trebuie să fie confidenţiale în mod implicit şi să nu fie la dispoziţia motoarelor de căutare pe internet.

Comisia Europeană a invitat deja site-urile de socializare în reţea să trateze cu atenţie profilurile persoanelor minore, prin auto-reglementare. Dacă este nevoie, sunt gata să duc mai departe acest lucru prin intermediul unor noi norme."

Sursa: http://www.jurnalul.ro/stire-it/viviane-reding-respectarea-vietii-private-o-prioritate-in-era-digitala-504614.html


Mesajul video al comisarului Reding:

http://ec.europa.eu/commission_barroso/reding/video/index_en.htm


luni, 13 aprilie 2009

Miting la Ministerul de Interne cu ocazia Zilei Politiei

Cuvantarea pe care am tinut-o in deschiderea mitingului, in calitate de vice-presedinte al Asociatiei Pentru Apararea Drepturilor Apatrizilor si Refugiatilor (A.P.A.D.A.R.)

vineri, 10 aprilie 2009

Ajutor pentru victimele regimului comunist din Basarabia

Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor şi Refugiaţilor (A.P.A.D.A.R.)

Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România (A.V.M.R.)

COMUNICAT

AVMR şi APADAR denunţă regimul opresiv comunist din Republica Moldova şi condamnă frauda electorală masivă de la alegerile din 5 aprilie.

Regimul mafiot de la Chişinău, sprijinit de căte serviciile secrete ex-comuniste au lansat în Republica Moldova o nouă represiune împotriva tinerilor ce au contestat rezultatul alegerilor câştigate în mod fraudulos de către comunişti. În acest moment, tinerii care au ieşit pentru libertate, strigând "Jos comunismul" la Chişinău, sunt urmăriţi, ridicaţi din case, de pe stradă, din spitale, fiind maltrataţi, viaţa şi libertatea acestora fiind în pericol.

Având în vedere încălcarea flagrantă a drepturilor omului din Republica Moldova, solicităm Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi să ia măsuri grabnice pentru protejarea opozanţilor anti-comunişti de la Chişinău, şi să denunţe agresiunile şi atrocităţile comise de autorităţi împotriva acestora şi a familiilor lor.

Având experienţa tristă a evenimentelor din 13-15 iunie 1990 din România, când foarte mulţi protestatari ai Pieţei Universităţii răniţi sau schilodiţi de către mineri şi forţele represive ale regimului Iliescu s-au refugiat în alte ţări din Occident solicitând azil politic, îi asigurăm pe toţi cetăţenii basarabeni ameninţaţi de represalii, de sprijinul nostru în condiţiile refugierii lor în România – în faţa agresiunilor regimului stalinist Voronin.

Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor şi Refugiaţilor acordă consiliere şi asistenţă juridică pe teritoriul României tuturor persoanelor care suferă represiunile regimului comunist Voronin din Basarabia.

Persoanele agresate, familiile acestora şi toţi cei interesaţi în a obţine informaţii, consiliere, Asistenţă juridică sau ajutor, sunt rugaţi să ne contacteze la:

Telefon (0040) 728178998, (0040) 766482999, (0040) 727673376.

Mai multe informaţii pe www.apadar.ro

Preşedinte

Ene Viorel

sâmbătă, 4 aprilie 2009

ANUNŢ DESPRE UN NOU MITING

Miercuri, 8 aprilie 2009 intre orele 12-15, va avea loc un nou miting de protest impotriva pasapoartelor biometrice. Locul desfasurarii protestului va fi, ca si in randul trecut, la Palatul Parlamentului, Camera Deputatilor, pe latura cu Parcul Izvor.
Organizator, Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România. Mitingul este organizat cu ocazia intrunirii runite a celor 3 comisii de specialitate ale Camerei Deputatilor, care vor dezbate in sedinta comuna amendamentele la Ordonanta nr. 207/2008. De aceea, este foarte important sa fim si la acest miting in numar cat mai mare. De remarcat ca si Patriarhul Daniel a formulat in numele BOR un amendament la Ordonanta, ceea ce inseamna ca lucrurile incep sa se miste, deci si Biserica incepe sa reactioneze. Speram ca pana la miting sa avem gata noile materiale de campanie, pentru a le distribui.

joi, 2 aprilie 2009

Dezbaterea de la Camera Deputatilor de astazi 2.04.2009











Monahul Filoteu Balan, purtatorul de CUVANT al Staretului Manastirii Petru Voda, Parintele Justin Parvu, la dezbaterea intitulată „Paşapoartele biometrice, un motiv de îngrijorare pentru cetăţenii români” organizată la Parlamentul României, Camera Deputaţilor, Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi problemele Minorităţilor naţionale


Cristina Nichituş din partea Asociaţiei Civic Media, la dezbaterea intitulată „Paşapoartele biometrice, un motiv de îngrijorare pentru cetăţenii români” organizată la Parlamentul României, Camera Deputaţilor, Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi problemele Minorităţilor naţionale


Avocatul Cătălin Georgescu, preşedintele Asociaţiei pentru Apărarea Libertăţilor Publice, precum şi din partea Asociaţiei Angel, la dezbaterea intitulată „Paşapoartele biometrice, un motiv de îngrijorare pentru cetăţenii români” organizată la Parlamentul României, Camera Deputaţilor, Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi problemele Minorităţilor naţionale
din data de 2.04.2009


Teologul Danion Vasile, din partea Grupului Areopag, la dezbaterea intitulată „Paşapoartele biometrice, un motiv de îngrijorare pentru cetăţenii români” organizată la Parlamentul României, Camera Deputaţilor, Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi problemele Minorităţilor naţionale
din data de 2.04.2009


Preşedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romania - dl. Ene Viorel, la dezbaterea intitulată „Paşapoartele biometrice, un motiv de îngrijorare pentru cetăţenii români” organizată la Parlamentul României, Camera Deputaţilor, Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi problemele Minorităţilor naţionale
din data de 2.04.2009


Preşedintele executiv al Asociatiei Culturale "Renaşterea Neamului Românesc" - dl. Dragoş Popovici, la dezbaterea intitulată „Paşapoartele biometrice, um motiv de îngrijorare pentru cetăţenii români” organizată la Parlamentul României, Camera Deputaţilor, Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi problemele Minorităţilor naţionale din data de 2.04.2009