miercuri, 13 octombrie 2010

Consilierul juridic al M.A.I. admite: ”Uniunea Europeană nu ne obligă să avem cipuri pe cartea de identitate”.

Din declaratiile reprezentantiilor M.A.I: ”deocamndata, legea nu ne obligă să răspundem (la propunerile și sugestiile din cardul dezbaterilor publice pe tema modificării legii cărților de identitate cu cip)”.
Concluzia pe care o tragem de aici este că nu mai are nici un sens să participăm la dezbateri publice organizate de fațadă, și în care se evită discutarea unei chestiuni esențiale: ESTE SAU NU ESTE NEVOIE DE BULETINE CU CIP ??! CINE NE IMPUNE ACEST LUCRU ??!

Nu am demarat procedura pentru nici o licitație (privind actele de identitate biometrice” au declarat inițial reprezentanții M.A.I., pentru ca ulterior, aceștia să recunoască 10 minute mai târziu, că licitația este organizată de R.A.P.P.S. – lucru care nu se putea face fără avizul tehnic al structurilor tehnice din cadrul M.A.I. (nu putea stabili R.A.P.P.S. caracteisticile tehnice ale caietului de sarcini de lansare a licitației pentru integratorul tehnologiei cipurilor în cărțile de identitate) !!

În final, consilierul juridic al M.A.I. admite: ”Uniunea Europeană nu ne obligă să avem cipuri pe cartea de identitate”.

Reprezentanții Coaliției Impotriva Statului Polițienesc solicită o întrevedere cu Ministrul Administrației și Internelor.


Prezentăm mai jos înregistrarea audio integrală a întâlnirii cu reprezentanții M.A.I.
 
Intalnire Coalitia Impotriva Statului Politienesc vs M.A.I. - Dezbateri despre documentele biometrice la Ministerul Afacerilor Interne
  Asculta  mai multe  audio   ambientala

marți, 12 octombrie 2010

Imagini de la Mitingurile de ieri



















COMUNICAT 12.10.2010

Ca urmare a protestului organizat astazi 12.10.2010 in fata sediului M.A.I., maine, 13.10.2010 orele 11, reprezentantii Coalitiei Impotriva Statului Politienesc vor avea o intrevedere cu reprezentantii Ministerului Afacerilor Interne, pentru a discuta chestiunea proiectului de lege privind cartile de identitate biometrice.
Refuzam ca populatia Romaniei sa fie obligata sa detina carti de identitate cu cip biometric.


luni, 11 octombrie 2010

DIVERSIUNEA M.A.I. Cu doar o zi inainte de mitingul impotriva documentelor biometrice, M.A.I. APARENT revine asupra deciziei de a ne obliga sa primim buletine cu cip

DIVERSIUNEA M.A.I. Printr-un comunicat publicat pe site-ul Ministerului Administratiei si Internelor, aparut ieri, 11.10.2010, cu doar o zi inaintea mitingului stabilit in fata sediului M.A.I., acesta revine asupra deciziei de a ne cipa tuturor actele de identitate, oferindu-ne  DOAR DECLARATIV, un drept pe care ar fi trebuit sa il avem mereu: DREPTUL DE A ALEGE. Optiunea de a primi carte de identitate fara cip sau cu cip va fi inserata in noul proiect de lege al documentelor de identitate ale cetatenilor romani - se arata in comunicat.

O astfel de schimbare de atitudine a reprezentantilor MAI, desi unii o percep ca pe o importanta reusita a societatii civile, este doarf o diversiune a celor de la M.A.I. Așa cum Ceaușescu promitea 100 de lei în plus, așa cum guvernul promitea mărirea salariilor și a pensilor, există pericolul ca aceste promisiuni să rămână la stadiul de promisiuni. Declarația M.A.I., nesemnată și neasumată de nimeni, trebuie fructificata astfel incat noua lege a documentelor de identitate sa cuprinda intr-adevar dreptul de optiune in conditii de egalitate (ca si durata de valabilitate a cartii de identitate - aspect care in privinta pasapoartelor biometrice - raportate la cele simple, asa-zise temporare, nu există în prezent).

Considerăm că acest comunicat al M.A.I. a avut doar scopul de a ne de-mobiliza să participăm la acțiunile de protest deja anunțate. Aceasta  reactie a reprezentantilor MAI ne da imboldul de a continua campania anti-cip si in viitor, mai bine organizati si mai determinati. Din acest motiv, este important sa continuam actiunile civice de protest, mitingurile și acțiunile de informare publică cu privire la pericolul (atât din punct de vedere spiritual cât și d.p.d.v. al drepturilor și libertăților cetățenești) reprezentat de actele biometrice.

Ne vedem deci astazi, 12.10.2010 orele 14 in fata sediului MAI, pentru a fi siguri că vocea noastră se va face auzită nu numai in ceea ce priveste cartile de identitat biometrice, dar si cardurile de sanatate biometrice, obligatorii de la anul pentru toate persoanele inscrise in sistemul national de asigurari de sanatate.

APARENT, DEȘI AR PĂREA CĂ AM CÂȘTIGAT O LUPTĂ, RĂZBOIUL PENTRU PREZERVAREA LIBERTĂȚILOR NOASTRE CONTINUĂ !

Din această perspectivă, nu este de loc întâmplătoare poziția centrală pe care Comuncatul M.A.I. o acordă APADOR-CH, ca partener principal de discuții, deși acest ONG dubios, sponsorizat de fonduri guvernamentale, nu a făcut nici o propunere concretă în procesul de consultare și dezbatere publică pe tema cipurilor biometrice, ne-având de altfel nici o poziție concret exprimată cu privire la campania precedentă, împotriva pașapoartelor biometrice.

Să nu pierdem din vedere faptul că scopul campaniei anticip este ELIMINAREA COMPLETĂ A CIPURILOR CU DATE BIOMETRICE DIN DOCUMENTELE ROMÂNILOR, așa-zisul drept de opțiune fluturat astăzi de M.A.I. nefiind decât o manipulare abilă, menită să liniștească spiritele, fără a rezolva fondul problemei.

Atașăm în continuare răspunsul MAI primit în urma dezbaterilor publice pe tema cărților de identitate biometrice, care NU VORBEȘTE NIMIC despre acest drept de opățiune.



Comunicatul MAI poate fi lecturat AICI, cu mențiunea că este necesar să participăm în număr cât mai mare la acțiunile de protest, la dezbaterea publică din data de 22.10.2010 și sa depunem solicitări scrise cu propunerile noastre la noul proiect de lege al documentelor de identitate.

vineri, 8 octombrie 2010

AM RE-INCEPUT CAMPANIA ANTI-CIP !!!


Astazi am ridicat de la tipografie prima mie de autocolante anti-cip, cu care vom relansa campania de sensibilizare a opiniei publice referitor la pericolul reprezentat de cipurile biometrice din actele de identitate ale românilor. Urmeaza pana luni, alte zece mii. Persoanele care doresc să răspândească aceste autocolante șoferilor, sau care doresc să susțină campania, lipind pe propriile autoturisme autocolantul anti-cip, sunt rugate fie să ia legătura cu secretariatul Coaliției Împotriva Statului Polițienesc, la sediul acesteia (str. Batiștei nr. 11, etaj 1 (sediul AVMR) sector 2, București), fie pot intra direct în posesia acestora la mitingul de marți 12.10.2010 orele 14.00 in fata sediului Ministerului Administratiei si Internelor, Piata Revolutiei nr.1 A, sect. 1, Bucuresti.

Ene Viorel

marți, 5 octombrie 2010

De ce TACE Patriarhia ?!

În urma cu două luni, Ministerul Administrației si Internelor organiza o dezbatere publică pe tema Cărților de identitate cu cip biometric, în vederea implementării lor de la 1.01.2011. Puțini au aflat de această dezbatere. Și mai puțini au participat. Am fost surprins să constat că ”inițiativa” dezbaterilor o preluaseră ONG-uri ale ”sistemului”, care se înfruptă cu fondurile UE și Soroș. Aceștia veniseră acolo să mimeze o opoziție fără fond împotriva cipurilor. Fără fond și fără Dumnezeu, aș zice eu.
Am constatat cu regret că mulți din vechea coaliție Anti-cip,  care fuseseră alături de noi la dezbaterile de acum doi ani, pe tema pașapoartelor biometrice, deși au fost anunțați despre această dezbatere, nu au participat.
Cea mai gravă absență a fost cea a reprezentantului BOR. De ce nu a fost acesta prezent la dezbateri ? Care este poziția actuală a Bisericii ortodoxe Române față de buletinele cu cip biometric ? Interesant este că au fost întrebați, și totuși nu au dat nici un răspuns până acum. Iată mai jos, conținutul scrisorii adresate BOR de căte una dintre ONG-urile cu vechi antecedente în lupta anti-cip:
catre PATRIARHIE - 15.08

Astfel, am realizat cu durere că și la prima bătălie anti-cip, reprezentanții BOR au fost nevoiți să își exprime poziția doar datorită presiunii străzii (vă mai amintiți acele mitinguri săptămânale la de la poalele dealului Patriarhiei ?!).
În plus, ONG-uri mult hulite, cum este cazul Noii Drepte, acuzată în presă de extremism de dreapta, au făcut o bună figură, depunând chiar și un memoriu la încheierea dezbaterii de la MAI, în care arată că se opun buletinelor cu cip biometric și solicită respectarea dreptului la opțiune. Iată și răspunsul MAI la memoriul Noii Drepte.

Concluzia este că, dacă nu vom relua acțiunile de stradă, reprezentanții BOR nu se vor simți obligați să ia atitudine. Semne de întrebare cu privire la buletinele cu cip încep să apară peste tot în Ortodoxie, deunăzi un mitropolit grec a ridicat din nou problema cărților de identitate cu cipuri biometrice. Tocmai de aceea cred că este necesar să participăm în număr cât mai mare la acțiunile anti-cip.

luni, 4 octombrie 2010

Cipul implantabil RFID promovat de Facebook si Coca-Cola in Israel. In Oradea seful comunitatii evreiesti este de acord cu implantarea cipului in mana

Timp de cateva zile vizitatorii parcului de amuzament Coca-Cola Village, din Israel, au purtat bratari RFID care transmiteau diferitele lor locatii, cum ar fi topoganele pe apa sau jocurile video, direct pe o pagina Facebook ce monitoriza toate miscarile lor. De asemenea bratara ce continea un microcip RFID a permis etichetarea automata a fotografiilor lor ce erau uploadate automat pe Facebook.

Aparent pentru cei care au vizitat parcul de amuzament Coca-Cola Village actiunea de urmarire si localizare a putatorilor de cip RFID a fost o mare distractie, o "chestie cool". Insa in realitate jocul acesta n-a fost decat un mic antrenament pentru ziua in care ei vor fi implantati direct in mana cu microcipuri RFID.



Da, Facebook este o retea de socializare de evitat si asta nu doar pentru ca promoveaza tehnologia RFID pentru localizarea oamenilor. Din pacate putini sunt cei care cunosc periculozitatea acestui portal. Mark Zuckerberg, cofondator si principal actionar al companiei, un american de 26 de ani avand origini evreiesti, ateu declarat, a starnit deja in presa mai multe scandaluri in legatura cu lipsa de respect fata de utilizatori si fata de drepturile lor. Din pacate nici Facebook nu se detaseaza de aceasta pozitie si continua sa fie o companie ce incalca in permanenta confidentialitatea datelor si intimitatea userilor in ciuda multiplelor proteste ale acestora. Pana si specialiştii Comisiei Europene au criticat dur oficialii Facebook şi au caracterizat schimbări recente aduse setărilor de bază ale reţelei ca fiind "inacceptabile". Specialiştii europeni au cerut in mod expres oficialilor Facebook sa asigure confidenţialitatea datelor în mediul online. Aceste declaraţii au venit după ce membrii Senatului american s-au arătat îngrijoraţi de schimbările iniţiate de Facebook, care le permit utilizatorilor să partajeze informaţii şi cu alte site-uri. De asemenea exista de mai mult timp informatii ca datele personale ale utilizatorilor sunt vandute companiilor de marketing sau diverselor agentii de informatii si ca finantatorii Facebook au legaturi stranse cu diverse institutii din domeniul apararii si securitatii nationale americane.

Va invitam sa urmariti si opinia actorului Jesse Woodrow care intr-o postare video este extrem de direct in a sustine ca experimentele de acest gen reprezinta ultimii pasi inaintea implantarii in corpul uman a "Semnului Fiarei" - microcipul RFID.


Nici romanii nu vor scapa de aceste implanturi cu microcip RFID. Felix Koppelman presedintele comunitatii evreiesti din Oradea este absolut sigur ca implantarea cipurilor in mana este ceva normal care "tine de securitatea fiecarui stat", iar "statele primeaza asupra religiei". Domnul Koppelman mai spune ca religionarii evrei n-au nimic impotriva cipului implantat in mana iar in ortodoxie doar capii bisericii (dintre care unii sunt "de gasca") trebuie sa aiba un cuvant de zis in aceasta problema. De asemenea i s-ar parea normal ca in curand fiecare om sa poata plati cumparaturile doar prin scanarea cipului implantat in mana chiar daca asta ar inseamna pierderea libertatilor individuale. Mai multe comentarii si aberatii despre amenintarile teroriste care ne pandesc la fiecare pas urmariti in clip.



De ce credeti ca a vorbit seful comunitatii evreiesti despre cipul implatabil desi toate autoritatile romanesti au negat ca se va ajunge vreodata la asa ceva? Oare Felix Koppelman stie ceva in plus fata de acestea?

Reamintim ca in Romania pe langa pasaportul biometric deja lansat anul acesta, se vor introduce in curand cardul de sanatate si cartea de identitate ce contin cipuri RFID iar in viitor se mai intentioneaza si lansarea portalului e-Romania care va centraliza datele obtinute din diverse sisteme de culegere a datelor.

Articolul original AICI