Un liceu din Texas a suspendat un elev care a refuzat să poarte un ecuson dotat cu un cip RFID (radio-frequency identification – identificarea prin radiofrecvenţă).
Un district şcolar din San Antonio a decis la începutul acestui an şcolar să doteze toţi elevii cu un ecuson cu cip RFID. Ecusonul este dotat cu un cod de bare asociat numărului de identificare socială a fiecărui elev, iar cipul RFID monitorizează deplasarea elevilor în campusul şcolar din momentul în care aceştia sosesc până la plecare.
Cipurile RFID a devenit un element obişnuit în această eră electronică – fiind inserate în paşapoarte, legitimaţii şi în cardurile de credit. În timp, experţii se aşteaptă ca aceste cipuri să ia locul codurilor de bare de pe produsele din comerţ. În SUA, şcolile au început să adopte la rândul lor această tehnologie.
Andrea Hernandez, eleva care a refuzat să poarte ecusonul dotat cu cip, a fost anunţată de oficialii Northside Independent School District că nu va putea să continue să studieze la Liceul John Jay decât dacă va accepta să poarte ecusonul în jurul gâtului. Fata refuză să poarte ecusonul din motive de religie şi de intimitate. Oficialii districtului şcolar au anunţat că eleva va trebui să aleagă, începând de luni, alt liceu dintr-un district în care nu sunt folosite aceste cipuri. Momentan, decizia districtului şcolar a fost suspendată temporar de un judecător din Texas în urma deschiderii unui proces pe această temă de Institutul Rutherford.
„Este ceva fundamental greşit atunci când districtul şcolar insistă să forţeze elevii să se supună unui program ce nu are nimic de-a face cu priorităţile academice. Singurul scop al acestui program este să aducă mai mulţi bani şcolii”, afirmă John Whitehead, preşedintele Institutului Rutherford.
Finanţele districtului şcolar depind de prezenţa elevilor la clase. Pentru fiecare elev declarat absent atunci când se face prezenţa dimineaţa, districtul primeşte mai puţini bani. Cipurile RFID permit monitorizarea elevilor în interiorul întregului campus şcolar, iar dacă elevul se află în campus atunci când se face prezenţa, chiar dacă nu este la curs, districtul obţine banii cuveniţi pentru acel student.
Familia Hernandez a declarat că refuză să accepte cipul deoarece acesta „îl simbolizează pe Satan, fiind Semnul Bestiei prevestit în Biblie”.
Reprezentanţii districtului şcolar au scris familiei o scrisoare în care au anunţat că îi vor permite fetei să participe la cursuri „fără baterie şi cip în ecuson”, însă i-au cerut tatălui fetei să „accepte să renunţe să critice acest program şi să îl susţină în mod public”. Steve Hernandez, tatăl elevei, a refuzat acest lucru.
Sursa: Wired via descopera.ro
Foarte bine a facut!
RăspundețiȘtergere