luni, 7 mai 2012

Nicolae Calota: HOMOSEXUALII MAI IMPORTANTI DECAT SFINTII INCHISORILOR ?


În urma întâlnirii cu prietenii și simpatizanții platformei Nationalistii.ro, s-a luat decizia organizării unei acțiuni publice deschise tuturor naționaliștilor români, la care să poată participa liber toate organizațiile sau persoanele ce și-au asumat crezul naționalist.
Propunerea care a fost în asentimentul tuturor celor prezenți la întâlnire a fost aceea de a organiza un marș comemorativ, de sărbătoarea creștină a Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, în ziua de joi 24 mai 2012, o zi cu dublă semnificație, întrucât în această zi se face și pomenirea eroilor și martirilor căzuți pentru Neam și credința strămoșească.
Ajunsi insa in fata comisiei de autorizare din Primaria Bucuresti, ne-am lovit din pacate de un refuz categoric. Cu toate ca solicitasem un mars cu doar 100 de participanti purtand in tacere portretele Sfintilor Marturisitori, ni s-a comunicat faptul ca nu numai ca nu putem urma traseul stabilit initial, dar sub nici o forma nu putem desfasura marsul pe carosabil, ci doar pe trotuar!!!
Le-am atras atenția “tovarășilor” că ne cam discriminează în raport cu alte organizații, cărora nu le-au îngrădit niciodată deplasarea pe carosabil, ba dimpotrivă, le-au asigurat tot suportul și logistica necesară, dând drept exemplu parada perversității (travestită în așa-zisa “diversitate” homosexuală), adunare publică ce scandalizează an de an opinia publică românească și care totuși continuă să primească aprobarea de a paraliza circulația mașinilor în toată Piața Unirii. Ce răspuns credeți că am primit ? Textual: “Aaaa, dar parada gay este un eveniment major…” DE CÂND A AJUNS ANORMALITATEA, ABERAȚIA ȘI SATANISMUL HOMOSEXUALITĂȚII “EVENIMENT MAJOR” ÎN ROMÂNIA !? SI CINE DICTEAZA IMPORTANTA MAI MARE SAU MAI MICA A UNUI EVENIMENT?
PARINTELE ARSENIE BOCA NU ARE VOIE PE BULEVARDELE BUCURESTIULUI, INSA TRAVESTITII DA???
Înțelegând că nu mă aflu printre prieteni ai Ortodoxiei și ai Neamului Românesc, m-am ridicat de la masa de discuții, refuzând să semnez un protocol de miting rușinos, cu niște politruci care pun mai presus drepturile “minorităților sexuale” față de cele ale majorității Ortodoxe. Cu riscul de a fi amendați, pe 24 mai vom ieși pe traseul anunțat la Primărie pentru a mărturisi Credința Strămoșească și pentru a cinsti sacrificiul eroilor acestui Neam. În aceste vremuri ale inversării valorilor morale, a fi normal și a mărturisi crezul Ortodox și Naționalist poate duce la repercursiuni. Se vede că se întorc vremurile muceniciei din primele veacuri ale creștinismului, când mărturisirea credinței creștine în public era aspru pedepsită. Cine are urechi de auzit, să audă. Sus să avem inimile !

2 comentarii:

  1. "DE CÂND A AJUNS ANORMALITATEA, ABERAȚIA ȘI SATANISMUL HOMOSEXUALITĂȚII “EVENIMENT MAJOR” ÎN ROMÂNIA !?"

    Nu stiu cum sa iti spun, dar homosexualitatea nu este satanism... Homosexualii sunt oameni normali, la fel ca toata lumea. Sau mai bine zis.. ce inseamna normalitate?! Sentimentele de iubire si pasiune au existata mereu intre persoanele de acelasi sex, dar doar acum au curajul 2 barbati sa se tina de mana pe strada caci in sfarsit, biserica nu mai are nici o putere asupra noastra...

    Ce zice D'zeu? "Iubeste-ti aproapele"... iar eu zic ca trebuie sa faci asta fie ca e gay, satanist, bolnav de TBC samd...

    "Înțelegând că nu mă aflu printre prieteni ai Ortodoxiei și ai Neamului Românesc," Cine spune ca homosexualii nu il iubesc pe D'zeu si ca nu sunt prieteni ai Ortodoxiei? Mda, femeia a fost facuta pt barbat si barbatul pt femeie, si ai putea spune ca acesti oameni incalca o asa zisa regula.. dar deschide ochii! Oamenii incalca foarte multe reguli impuse de D'zeu, si in viziunea mea tu incalci o regula mult mai grava... A fi homofob spune multe. Stii, mai bine sa fii suparat pentru tatii care isi bat mereu copii si femeile, pentru oamenii care fura alti oameni, pentru oamenii rasisti si ucigasii al caror numar e in crestere...

    Homosexualii nu fac rau nimanui si totusi toata lumea are ceva impotriva lor... in timp ce acceptam in societate tot felul de raufacatori...

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Nicolae Calota,
    Voi incepe cu un mic citat care te va rusina:
    "Dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.” – Pr. Arsenie Boca

    Dincolo de mesajul "Nationalist", care are cautare la oamenii care au nevoie de un dusman comun si nu oamenii care isi construiesc viitorul temeinic, dincolo de faptul ca eu consider ca sunt mai multi gay adevarati decat nationalisti adevarati (aceasta fiind, poate, unul dintre motivele pentru care parada gay este mai importanta decat parada nationalista), nu cred ca trebuie confundata Ortodoxia cu deviatiile nationaliste.

    Alaturarea Parintelui Arsenie Boca (un adevarat sfant, cred eu) cu miscarea nationalista nu cred ca este fericita.
    Eroii nationali nu cred ca se simt onorati nici ei daca sunt alaturati unei miscari care nu are ca valoare respectul si demnitatea.
    Nu cred ca Parintele Arsenie Boca isi doreste sa marsaluiasca pe strazile Bucurestiului (un impediment major ar fi ca a trecut la cele vesnice si este ingropat).
    Mie, personal, mi-a cam ajuns spectacolul oferit cu orice ocazie de "oamenii piosi" care aduc un sobor de preoti la diferite evenimente si care isi fac semnul Sfintei Cruci in diagonala.
    M-am saturat de cei care il confisca pe Dumnezeu pentru a-si justifica activitatile care nu au nicio legatura cu credinta (inclusiv campanii electorale).

    O sa inchei cu demontratia inexistentei legaturilor spirituale si conceptuale dintre miscarea nationalista si declaratiile Parintelui (sper cat mai curand declarat oficial Sfant) Arsenie Boca:

    "Despre această învăţătură, martori îmi sunt toţi cei ce-au ascultat poveţele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire, şi viaţa curată, care fac cu putinţă reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în Împărăţia de obârşie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre, pe pământ, în stadia şi arena vieţii.

    Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire.

    De alte gânduri şi rosturi sunt străin."

    Ieromonahul Arsenie. – R. Vâlcii. 17 iulie 1945

    RăspundețiȘtergere