duminică, 12 iunie 2011

http://rapcea.ro/2011/06/la-21-de-ani-de-la-evenimentele-din-13-15-iunie-victimele-cer-redeschiderea-dosarului-mineriadei/





Începând de astăzi, membrii AVMR intră în greva foamei pe temen nelimitat, pe terenul din fața Teatrului Național din București

Doar doi mineri au fost găsiți vinovați…

După 21 de ani de la evenimentele sângeroase petrecute între 13-15 iunie 1990, în Piața Universității, Asociația Victimelor Mineriadelor își caută încă dreptatea în instanță. Președintele acesteia, Viorel Ene, a declarat pentru ziarul “Puterea”, că, din punctul lor de vedere, pentru acțiunile represive de atunci, soluțiile de neîncepere a urmăririi penale date până acum în acest dosar și „spălarea” criminalilor se fac vinovați: Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Dan Voinea, Traian Băsescu și Laura Codruța Kovesi. Totodată, la începutul acestei săptămâni, în prima zi lucrătoare, Asociația va depune la Parchetul General, militar și civil o cerere de redeschidere a dosarului mineriadei din iunie 1990, conform plângerii penale formulate în 18.02.1997, ale cărei principale capete de acuzare sunt: genocid și rele tratamente aplicate victimelor mineriadei, fapte care, conform Codului penal sunt imprescriptibile. Avocații părții vătămate spun că în privința măsurilor luate de autoritățile de la acea vreme se întrunesc elementele constitutive ale genocidului, întrucât, odată cu declanșarea violențelor de atunci, a avut loc și un pogrom împotriva țiganilor, care erau prinși și bătuți, deși nu se aflau în zona conflictului, ci în cartiere, fiind vorba de acțiuni îndreptate împotriva unei comunități și chiar de incitare la război civil. Membrii AVMR mai sunt nemulțumiți pentru faptul că, în cele peste două decenii scurse de la mineriada din 13-15 iunie, nu au fost trași la răspundere decât doi mineri și doi ofițeri de la „doi și-un sfert”, care ar fi substituit 70.000 de dolari din locuința lui Ion Rațiu și maistrul miner Domokos, cel care a vrut să-i taie capul lui Marian Munteanu.
Crucea comemorativă a mineriadei a fost dosită de către Primărie
Până la ora actuală, pentru morții și răniții de atunci, nu a fost nimeni tras la răspundere. Începând de astăzi, 13 iunie, pe termen nelimitat, membrii AVMR vor intra în greva foamei pe terenul din fața Teatrului Național, până când instanța de judecată va proceda la redeschiderea dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990. „O altă nemulțumire a noastră este mutarea crucii de marmură, comemorativă, «In memoriam 1990», de către Primărie, pentru că «nu dădea bine» în fața monumentului cu personajele lui Caragiale din fața Teatrului National. Monumentul a fost așezat fără fundație, între niște boscheți, într-un loc mai puțin vizibil și cel mai probabil va cădea sau va intra în pământ. În locul lui a apărut o altă cruce, asemănătoare celor din cimitir, dedicată lui Cristian Pațurcă și care nu își are locul aici,” spune Viorel Ene.

Un comentariu: