CUM COMBATEM NOUA ORDINE MONDIALA ? Partea a II-a

5. AUTODISCIPLINA. CULTIVAREA VOINŢEI

Un proverb chinezesc spune „este usor să îi învingi pe ceilalţi, dar cel mai greu este să te învingi pe tine însuţi”. Educaţia, mediul înconjurător, familia, prietenii, toate acestea constituie factori formatori ai personalităţii. O personalitate puternică, o voinţă puternică, de nezdruncinat, constituie cheia oricărei reuşite. Nu putem vorbi despre un efort consecvent, de lungă durată, pentru atingerea unui scop, mai ales cum este cel de opoziţie împotriva dictaturii planetare, dacă nu suntem capabili să ne auto-disciplinăm, să ne fortificăm voinţa, făcând din aceasta un instrument valoros al existenţei noastre. De ce este necesară o voinţă puternică ? Pentru că ea este sora cea bună a unei alte calităţi, CONSECVENŢA. Dacă astăzi citim/vizionăm/audiem informaţii cutremurătoare despre soarta ce ne este pregătită întregii umanităţi de către păpuşarii Noii Ordini Mondiale, iar mâine, din lene şi inerţie, preferăm să nu facem nimic, să nu acţionăm în nici un fel, se poate spune că deja asupra noastră tirania fiarei apocaliptice a triumfat deja, căci salvarea nu poate veni în acest caz decât din interiorul nostru, prin mobilizarea unui efort conştient extraordinar de voinţă dublat de credinţa în Dumnezeu şi în ajutorul Său, fără de care nimic nu este cu putinţă. Dacă noi nu ne vom mobiliza, şi nu vom face acel pas mic către Dumnezeu, nici Dumnezeu nu va face cei 100 de paşi către noi, întinzându-ne mâna Sa cea salvatoare. Deci, avem nevoie de voinţă, avem nevoie de auto-disciplină. Foarte mulţi oameni se autoiluzionează, menţinându-şi – datorită dorinţei de a avea un dram de respect de sine – o părere foarte bună despre ei înşişi, imaginându-şi că posedă o voinţă puternică, iar dacă nu au enunţat încă la anumite vicii, ei cred că acest lucru nu se datorează faptului că ei „nu au voinţă” să renunţe la acel obicei vătămător (chiar dacă au încercat – şi au eşuat de mai multe ori în trecut), ci datorită faptului că „nu îşi doresc încă cu adevărat” să renunţe la acel viciu. Şi astfel, viaţa trece pe lângă aceşti oameni, iar ei rămân în continuare sclavii demonilor (bunica mea îmi spunea că sunt 99 de demoni pe fiecare ţigară !!!) şi ai celor ce se îmbogăţesc din această industrie a viciilor !!!

Deci, cum putem dobândi o voinţă de fier ?! Şi voinţa, ca şi orice alte calităţi sau însuşiri trupeşti ori sufleteşti, se dezvoltă PRIN EXERCIŢIU. Acest lucru nu îl învăţăm la şcoală, desigur, căci guvernanţii noştri nu au nevoie de opozanţi puternici şi hotărâţi, ci de oameni indecişi şi slabi, şi chiar urmăresc prin toate mijloacele să ne scadă capacitatea volitivă. Spre exemplu, studii efectuate cu privire la efectul clorului (chiar şi în cantităţi mici – cum îl ingerăm prin apa clorinată de la chiuvetă) asupra organismului uman au relevat o scădere a capacităţii de concentrare a subiecţilor, diminuarea puterii de a menţine atenţia concentrată asupra unui subiect pe durate mai lungi de timp, instalarea unei stări de apatie (oboseală mentală), diminuarea capacităţii volitive, stare de inerţie şi indiferenţă. Acelaşi efect l-au relevat şi studiile privind efectele de durată ale televizorului cu tub catodic asupra omului, tubul catodic jucând rolul unui veritabil tun de electroni ce bombardează şi iradiază privitorul, afectănd câmpul electromagnetic al acestuia inclusiv prin depolarizarea câmpului electric al creierului.

Revenind la cultivarea voinţei, aceasta se face prin exerciţii simple şi repetate, care pot fi alese de fiecare în funcţie de stilul de viaţă personal. Cum se face ?

Evaluându-mi cu luciditate starea în care mă aflu, pot constata că, din punct de vedere volitiv, posed o voinţă mică, medie sau puternică. Această evaluare o fac în funcţie de acţiunile pe care le-am realizat până în prezent şi care denotă perseverenţă conştient asumată în vederea atingerii unui scop.

Dacă sunt conştient că voinţa mea actuală este mică, voi începe cu un exerciţiu de voinţă adecvat condiţiei mele, respectiv unul simplu şi de scurtă durată, pe care să fiu sigur că îl voi duce la bun sfârşit.

Spre exemplu, dacă voi constata că nu am aproape de loc voinţă, că mă simt un ratat, care nu a reuşit să ducă aproape niciodată la bun sfărşit o sarcină asumată volitiv, conştient, mă voi limita la a alege o sarcină simplă, pe o durată scurtă de timp, cum ar fi aceea de a rupe un băţ de chibrit în fiecare seară, timp de o săptămână. La început, o astfel de sarcină ne poate părea ridicolă, excesiv de uşoară şi fără nici un efect notabil. Totuşi, voinţa implică angrenarea mai multor mecanisme psihologice, printre care şi MEMORIA (ţinerea de minte) şi CONSECVENŢA (urmărirea scopului). Astfel, după primele zile, în care rupem zâmbind băţul de chibrit asumat, s-ar putea ca într-o seară, după ce ne-am băgat în pat şi am stins lumina, să ne amintim că AM UITAT să rupem băţul de chibrit din acea zi. A te ridica din pat când aproape că ţi-a venit somnul, a căuta cutia de chibrituri şi a rupe băţul respectiv, reprezintă un efort considerabil, de care cu siguranţă nu veţi mai râde. După încheierea perioadei propuse, când aţi finalizat cu succes exerciţiul volitiv conştient asumat, este necesar să conştientizaţi creşterea capacităţii volitive în fiinţa dumneavoastră, fapt care se manifestă printr-o stare de bine, euforică, de triumf chiar, asupra propriei naturi, de reuşită a unui lucru bine dus la îndeplinire. Savurarea acestei stări va duce în mod natural la consolidarea şi creşterii încrederii în sine, în voinţa dumneavoastră.

Exact ca şi un muşchi care este antrenat zilnic, voinţa se va dezvolta, va creşte, se va oţeli. Dacă, dimpotrivă, veţi face greşeala de a vă înhăma la un exerciţiu de voinţă peste puterile voastre actuale, şi veţi claca în efortul vostru de a duce la bun sfărşit acel exerciţiu, sentimentul de eşec va diminua încrederea în sine şi voinţa pe care o posedaţi, iar data următoare când vă veţi asuma o sarcină identică devenind şi mai greu să o duceţi la capăt. Aşa funcţionează lucrurile.

Istoria este plină de exemple ale marilor oameni, care au rămas în memoria colectivă a umanităţii prin caracterul lor hotărât. Alexandru Macedon, spre exemplu, obişnuia ca în tinereţe să îşi testeze voinţa impunându-şi să nu doarmă vreme de mai multe zile. Când simţea că îl cuprinde somnul, acesta ţinea în mână o sferă de metal deasupra unui lighean metalic şi se odihnea relaxându-se. Dacă îl fura somnul, mâna scăpa bila iar impactul asurzitor cu ligheanul îl trezea.

Un exemplu mult mai apropiat zilelor noastre este cel al Căpitanului, Corneliu Zelea Codreanu, întemeietorul Mişcării Legionare, care postea 3 zile pe săptămână (miercuri, joi şi vineri).

Celebrul „Ai reuşit continuă, n-ai reuşit, continnuă !!!” a fost deviza tuturor celor care au realizat ceva în viaţă prin auto-depăşire.

Este necesar ca, însufleţindu-ne din exemplul înaintaşilor noştri (exemple înălţătoare având chiar din Vieţile Sfinţilor nevoitori ai Ortodoxiei) să luăm aminte la aceste lucruri şi, „încingându-ne mijlocul cu o mare putere” şă nu mai zăbovim şi să dobândim cât mai degrabă acest minunat dar al voinţei, care nu este altceva decât darul liberului arbitru, lăsat nouă de Creator, puterea de a alege şi de a ne urma liberi acea alegere.

Va urma…