miercuri, 27 februarie 2013

Țiganiada Mărțișoarelor a ”confiscat” toate locurile din Piața Romană


Piața Romană din București a devenit locul ideal pentru comercianții de mărțișoare și bijuterii specifice sezonului de Mărțișor și 8 Martie, cele două zile destinate femeilor dar și începutului de primăvară. Dincolo de frumusețea evenimentului, în spatele comerțului cu mărțișoare este o mafie peste care comercianților corecți cu greu pot să treacă.
 Dacă ne plimbăm pe bulevardul Magheru, în preajma zonei Pieței Romană, observăm o ”ploaie” de corturi colorate, mari, sub care stau așezate frumos câteva podoabe în culori roșii și albe și câteva bijuterii confecționate din materiale incerte, unele din plastic, altele din metal. Cei care le vând par antitetici cu puritatea evenimentului de Mărțișor și când i-am întrebat cum au obținut avizul de amplasare(autorizația trebuie obtinuta de la Primaria sectorului 1), au dat din umeri și ne-au trimis la plimbare. Cine sunt acești comercianți de mărțișoare care au fost ”binecuvântați” cu un cort mult mai mare decât prevede legea în zonele de maximă circulație ale Bucureștiului? Aceasta este întrebarea pe care ne-am pus-o și noi și am aflat: diferite persoane, în numele  a 3 asociatii de rromi printre care si Asociației ”Liga Comercianților Ambulanți Rromi” care au dat șpagă unde trebuie. Așa se explică apariția a peste 50 de locuri în loc de 17, cât prevedea planșa de amplasament. Astfel, avizele au fost acordate unor persoane fizice, care nu respectă minimele condiții impuse de lege pentru astfel de activități și care nu plătesc taxe și impozite, ascunzându-se după un carnet de meșteșugar pe baza căruia este ilegal să se dea un astfel de aviz de amplasament.
Astfel, fie comercianții de etnie romă au obținut un document de la Administrația Străzilor, ilegal, pe baza unui certificat de meșteșugar, numit Acord de Amplasare Temporar, fie în lipsa acestuia au fost nevoiți să fie ”atenți” cu poliția care face verificări, dând șpagă exact cui trebuie și anume domnului Ion Țincu, șeful Poliției Locale a Municipiului București. Ceea ce este cusut cu ață albă în poveste, este mărimea corturilor celor care au avut grijă să  ”șpăguiască” pe cine trebuie. Conform legii, fiecare comerciant are dreptul la amplasarea unui cort cu mărimea de 2x 2mp, însă pe trotuarul care găzduiește și o serie de stații RATB de la Piața Romană și care este oricum destul de îngust și aglomerat, se pot observa corturi de 3×3 mp si multe chiar in zona de intrare la metrou. Polițiștii de la Politia Locala Bucuresti vin, observă și cer actele tot celor care par a fi conform cu legea, care au corturi decente, de mărimi legale și care nu trădează nici vreo etnie, iar pe ceilalți se fac că nu îi observă pentru că așa au primit ordin.
Dar cum orice nas își are nașul, și romii care fac comerț ilegal cu mărțișoare și l-au găsit pe domnul Viorel Ene, care este cunoscut mai ales pentru apărarea drepturilor persoanelor care au avut de suferit în urma mineriadelor din 1990 și 1991, dar a constituit și o asociație care are ca scop păstrarea tradițiilor românești, Asociatia Artizanilor si Martisorarilor, Asociația Victimelor Mineriadelor are și ea câteva corturi albe, curate,  lângă fântâna de la Universitate, amplasate mai în spate in parcare, departe de valul de trecători, pentru că Administrația Străzilor desi nu aveau competenta pentru eliberarea schitei de amplasament, au decis ca ,,Targul  Martisorului’’ aprobat de P.M.B.-Primar General Sorin Oprescu să dețină un loc ”mai în față” iar locurile de cinste din Capitală au fost absorbite cu multă șpagă de romi. Astfel, ploaie sau nu, Viorel Ene are grijă ca cele câteva corturi ale Asociației să reziste cum pot în fața mafiei comercianților de mărțișoare care sfidează legea.
Dai o spaga – stai in fata !
În calitate de președinte al Asociației Artizanilor și Mărțișorarilor, Viorel Ene a cerut încă din data de 3 ianuarie 2013 atribuirea câtorva locuri în centrul Capitalei, unde meșteșugarii să-și poată desface produsele de artizanat, cu tematică de mărțișor. Surpriză. ”Aproape toate locurile sunt date, în schimbul unor șpăgi substanțiale încasate de angajații Administrației Străzilor” a declarat Viorel Ene.”Am făcut cerere, dar angajații Administrației Străzilor ne-au spus că nu mai sunt locuri. În aceste condiții, am fost în audiență la secretarul general al Primăriei Capitalei, care a comunicat Administrației să ne analizeze cererea” si sa tina cont de data depunerii cererii a declarat Viorel Ene. Asociația artizanilor a depus apoi cererea de atribuire a locurilor pentru comerțul stradal ocazional la registratura Primăriei Municipiului București așa cum prevede hotărârea Consiliu  General al P.M.B.nr.118/2004 si decizia de primar general nr.363/24.03.2010, iar aceasta a fost înaintată Administrației Străzilor, pentru centralizare. Liderul artizanilor a descoperit și de ce nu mai putea nimeni să mai ocupe un loc pentru comercializarea mărțișoarelor, în la centrul orasului și în special la Piața Romană: 100 de de locuri erau ocupate de diferite persoane, în numele celor ce detineau ,,Carnete de Mestesugari RRomi. Asociația condusă de Viorel Ene a depus un memoriu în atenția directorului Administrației, Alina Roman. ”Vă solicităm respectarea înscrierilor pentru comerț ocazional în perioada 18 februarie-8martie, conform numerelor de înregistrare de la Primăria Municipiului București, așa cum s-a stabilit în cadrul audiențelor avute la Secretarul General, domnul Tudor Toma, și la domnia voastră. Subordonații domnie voastre nu au binevoit să țină seama de acest lucru și ne-au eliberat alte numere de înregistrare, mult mai mari, favorizând în acest fel mafia care a blocat depunerea documentelor în mod normal. Vă semnalăm faptul că se intenționează eliberarea documentelor de comercializare persoanelor fizice ce nu au drept de comercializare, cei cu Carnet de Meșteșugari Rromi, așa cum în mod ilegal s-a procedat și anul trecut” a arătat Viorel Ene. ”Nu era o problemă dacă Administrația Străzilor ar fi oferit locuri unor Asociații a Rromilor, un numar de 10 locuri in locatii diferite așa cum ar fi fost corect din punct de vedere legal. Doamna Alina Roman încalcă cu bună știință legea eliberând avize unor simple persoane fizice, care nu au nici măcar statutul minim cerut de lege, cel de persoană fizică autorizată, plătitoare de impozite la stat. Legea nu dă dreptul să desfășori activități generatoare de profit pe baza unui carnet de meșteșugar” a arătat Ene. Singura speranta de legalitate este la Primaria sectorului 1 care sa refuze eliberarea autorizatiilor de vanzare celor care nu indeplinesc conditiilor legale de comercializare.
 Cum ne plimbăm prin centrul Bucureștiului, de la Universitate unde toate corturile sunt albe și oamenii care vând mărțișoarele la prețuri mai mult decât accesibile sunt fiecare protagoniștii unor povești de viață interesante și pline de provocări, puritatea și frumusețea evenimentului este umbrită pe parcurs ce ajungem la corturile din Piața Romană. Aici vânzătorii sunt agresivi, vorbesc  neadecvat și injurios iar corturile sunt ilegal amplasate chiar de la prima vedere când observăm mărimea care depășește cu mult cei 2x2mp prevăzuți de lege.
Speram ca Primarul General Sorin Oprescu in dorinta de ,,igenizare’’ a Micului Paris sa intervina.
Irina Maria Popescu