Ieri a avut loc ultima dezbatere publica organizata de Ministerul Administratiei si Internelor pe tema noului proiect de lege privind cartile de identitate.
Ma asteptam sa vad acolo bine reprezentata “zona” religioasa a contestatarilor cartilor de identitate electronice, figurile cunoscute alaturi de care am luptat in urma cu aproape doi ani, in ciuda diferendelor care aparent ne separau.
Au lipsit, ca de obicei, de la dezbatere, si luptatorii digitali, fantomaticul „For Ortodox Roman”, ce nu s-a evidentiat pana in prezent decat prin materiale fara cap si coada, fumigente aruncate pe internet ca sa creada lumea ca exista si o astfel de organizatie.
Au aparut in schimb figuri noi, unele chiar cu iz penal, cum este cazul escrocului Florentin Scaletschi, fostul presedinte al Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului (OADO), condamnat pentru luare de mita, trafic de influenta si fals intelectual.
Nu am vazut pe nimeni de la Manastirea Petru Voda, nici vre-o alta fata bisericeasca, care sa aduca argumente de natura religioasa impotriva dictaturii electronice.
In schimb, am constatat participarea activa a reprezentantilor asociatiilor membre ale Coalitiei Impotriva Statului Politienesc, care au ridicat cateva probleme esentiale in dezbaterea privind noile carti de identitate, cum ar fi:
- De ce nu se consemneaza dezbaterile publice intr-o minuta, proces verbal sau transcriere, care sa fie facuta publica ?
- de ce nu participa si Ministrul de Interne la dezbateri, de ce acesta refuza cererile de audienta solicitate de Coalitie, de ce nu isi asuma public responsabilitatea acestui proiect de lege ?
- Care este riscul de falsificare a noilor carti de identitate cu cip, in conditiile in care, potrivit statisticilor oferite de M.A.I., in ultimii doi ani au fost falsificate doar 1049 de carti de identitate ? raportat la numarul de carti de credit falsificate, nu este de asteptat ca numarul de falsuri al noilor carti de identitate electronice sa creasca ? Mai subzista argumentul sigurantei ? care este numarul de carduri de identitate falsificate in celelalte 12 state in care s-a implementat acest sistem ?
- Referitor la argumentul privind circulatia libera pe teritoriul UE, cu documente cu elemente de siguranta sporite, daca exista deja pasapoarte electronice, la ce mai e nevoie de carduri de identitate electronice ? Nu mai sunt suficiente vechile carti de identitate ?
- care vor fi costurile sistemului, si cine le suporta ?
- De ce nu au fost luate in considerare alte solutii tehnice, nou invazive din punctul de vedere al libertatilor cetateanului, cum ar fi tehnologia QR Code, de 10 ori mai ieftina decat solutia de tip smart cip ?
- De ce nu putem folosi vechile buletine de identitate, in conditiile in care exista un ordin vechi al Ministrului de Interne, potrivit caruia persoanele care doresc, pe motive de constiinta sau religie pastrarea vechilor buletine de identitate (pe suport de hartie), le pot pastra in continuare ?
O excelenta luare de pozitie in acest sens (pct. 7) a avut-o dl. Golombos Tiberiu, presedintele Asociatiei Civice Dreptate din Hunedoara. Acest om reprezinta un exemplu de verticalitate si darzenie pentru multi dintre noi, in lupta anti-cip. Atat el cat si toata familia lui au refuzat schimbarea buletinului cu cartea de identitate din plastic. Acest om a intrat la dezbateri CU BULETIN DE HARTIE, prelungit din 3 in 3 luni !!! Deci iata ca se poate !
Evident, reaua vointa si reaua credinta a reprezentantilor M.A.I s-au facut simtite si de aceasta data, toti participantii din partea societatii civile avand sentimentul unei mascarade prost puse in scena, cu un scenariu scris dinainte.
Ne asteptam ca in continuare intrebarile noastre sa fie ignorate, solutiile tehnice (ce nu sunt pe placul celor de la UTI) sa nu fie luate in considerare, iar tavalugul Noii Ordini Mondiale sa treaca si peste Romania, tras cu constiinciozitate de uneltele oarbe ale francamsoneriei mondiale, din cadrul M.A.I.
Probabil ca in continuare, de ochii lumii, si pentru a potoli Biserica Ortodoxa (si pentru a-si asigura, ca si pana acum, din partea acesteia, neutralitatea), se va oferi si varianta cardului de tip nou, fara cip si fara ampreente prelevate. Ne intrebam insa, pentru cat timp ? Tendinta de tehnologizare este evidenta, iar singura contra-masura reala si viabila este campania pe care o desfasuram deja, de informare a populatiei „REFUZA CIPUL, REFUZA DICTATURA BIOMETRICA”.
Rapcea Mihai
cum sa vezi fete bisericeste acolo mey ?
RăspundețiȘtergerece-ai, te-ai lovit la cap ? :)
nu sunt cumva marile fete ale bisericii ortodoxe (si nu numai) vanduti diavolilor masoni care crediteaza aceste noi sisteme de "securitate" ?
pe cei adevarati nu-i vezi acolo, sunt de gasit in manastiri si schituri departe de nebunia zilei. iar ei nu au nevoie...
inca mai avem posibilitatea sa schimbam din 3 in 3 luni insa ce ne facem din ziua in care acest lucru va fi imposibil ?
@vocea poporului
" iar singura contra-masura reala si viabila este campania pe care o desfasuram deja, de informare a populatiei „REFUZA CIPUL, REFUZA DICTATURA BIOMETRICA”. "
RăspundețiȘtergereUNDEEE...desfasurati voi campania de informare a populatiei ? eu am ajuns aici din "intamplare".
o fi internetul un mijloc (masonic ce-i drept dar cel mai liber inca) de comunicare modern dar ca mesajul TAU sa fie VIZIBIL ai nevoie de vizualizari la genul...sute de mii pe luna unici. sigur e "campanie de informare" ?
@vocea poporului