marți, 16 iunie 2009

PAŞAPOARTELE BIOMETRICE AU AJUNS PE FURIŞ ÎN PLENUL CAMEREI DEPUTAŢILOR !!!

preluare de pe victor-roncea.blogspot.com



Ordonanta de Urgenţă nr. 207/2008 privind paşapoartele biometrice, adoptată pe articole, în timp ce în faţa Parlamentului - intrarea Camerei Deputaţilor - se desfăşura un protest anti-RFID

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Deputaţii au adoptat, marţi, pe articole, fără obiecţii, Ordonanţa de Urgenţă emisă de Guvernul Tăriceanu, care prevede introducerea paşapoartelor biometrice, în timp ce în faţa Palatului Parlamentului un grup de persoane manifestau împotriva acestor paşapoarte.

Camera Deputaţilor urma să dea şi votul final asupra acestei ordonanţe, însă acest lucru nu a mai fost posibil după ce deputaţii PSD, PNL şi ai UDMR au părăsit lucrările Camerei, în timpul dezbaterii privind începerea urmăririi penale a deputatului PSD Adrian Năstase.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 207/2008 care vizează introducerea paşapoartelor biometrice modifică Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Punerea în circulaţie a paşaportului cu date biometrice constituie o obligaţie asumată de România în baza calităţii de stat membru al U.E., se arăta în expunerea de motive a ordonanţei.
Această ordonanţă a stârnit controverse în timpul dezbaterilor din comisiile parlamentare, unii deputaţi spunând că România trebuie să-şi onoreze promisiunile faţă de U.E., în timp ce alţii s-au pronunţat împotriva existenţei pe paşapoarte a unui cip cu datele personale.

În şedinţa de marţi a Camerei Deputaţilor, niciun deputat nu a luat cuvântul la dezbaterile pe tema ordonanţei, articolele fiind adoptate fără obiecţii.

În timp ce ordonanţa era adoptată pe articole, pe holurile Parlamentului se auzeau strigătele de protest ale manifestanţilor aflaţi la intrarea în parcul Izvor, vis-a-vis de clădirea Palatului Parlamentului.

Ordonanţa a fost adoptată deja de Senat, iar Camera Deputaţilor, care este for decizional, urmează să dea votul final.
Emma Toader, ema@mediafax.ro

Ordonanta ramane pe agenda pana la viitorul vot in plen.
http://www.pentrulibertate.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu